11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn constructor oltean a murit la locul de muncă

Un constructor oltean a murit la locul de muncă

Un constructor oltean a murit la locul de muncă astăzi la prânz, după ce i s-a făcut rău și nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Accidentul de muncă s-a petrecut în comuna Slătioara, județul Olt.
La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa.

Potrivit IPJ Olt, un bărbat, de 54 de ani, din comuna Poboru, angajat al unei societăți comerciale cu specific construcții, în timp ce efectua lucrări la structura de rezistență a unor bazine de apă, a acuzat o stare de rău. El a căzut la pământ.
Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical de pe ambulanța sosită la fața locului. A fost constatat decesul.

Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Citește și: Râmnicu Vâlcea: Zeci de evenimente artistice, sportive în ultimul week-end al lunii iulie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS