14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCel puţin 41 de morţi după o revoltă într-o închisoare din Honduras

Cel puţin 41 de morţi după o revoltă într-o închisoare din Honduras

-


Cel puţin 41 de persoane au murit într-o închisoare de femei din Honduras, a declarat marţi un purtător de cuvânt al procuraturii publice. A fost revoltă în închisoare, transmite Reuters.

Autorităţile lucrează la identificarea cadavrelor de la Centro Femenino de Adaptacion Social, un penitenciar pentru femei.

În acest penitenciar, situat la aproximativ 20 de kilometri de capitala Tegucigalpa, se aflau900 de persoane, a declarat purtătorul de cuvânt Yuri Mora. O parte dintre victime au murit din cauza arsurilor, în timp ce altele au fost împuşcate.

Delma Ordonez, preşedinta unei asociaţii a familiilor deţinuţilor, a declarat pentru Reuters că o încăierare a izbucnit la închisoare marţi dimineața. Bătaia a izbucnit între membrii bandelor rivale Barrio 18 şi Mara Salvatrucha (MS-13).

Presa locală a relatat că a avut loc o revoltă.

Mora a declarat că guvernul nu poate confirma în prezent detaliile celor întâmplate.

Imagini difuzate de mass-media locală au arătat fum negru care ieşea dintr-o clădire a închisorii.

Rudele deţinuţilor au staţionat în afara închisorii mai târziu marţi, încercând să afle informaţii.

„Caut informaţii despre ce s-a întâmplat cu fiica mea, dar încă nu ne-au informat”, a declarat Ligia Rodriguez într-un interviu televizat.

Un purtător de cuvânt al spitalului a declarat că şapte persoane sunt tratate într-un spital de stat.

În Honduras există un istoric de incidente mortale în închisori. 18 deţinuţi ar fi fost ucişi într-o luptă între bande într-un penitenciar în 2019. Peste 350 au murit într-un incendiu în 2012.

Citește și: Percheziții DNA la Școala Superioară de Aviație Civilă. Prejudiciu de patru milioane de euro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Marian Vasile şi-a depus candidatura pentru fotoliul de primar...

Marian Vasile și-a depus, astăzi, candidatura pentru funcția de...

ȘTIRI GdS