10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIonel Arsene s-a predat în Italia

Ionel Arsene s-a predat în Italia

Fostul preşedinte CJ Neamţ, Ionel Arsene, s-a predat autorităților din Bari, Italia, unde se ascundea.

Baronul PSD de Neamț a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar de corupție. Autoritățile au emis pe numele lui un mandat european de arestare şi i-au pus fotografia pe site-ul Poliţiei Române, pe lista celor mai căutaţi infractori.

El a fost condamnat pe 10 martie la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare de către magistrații de la Curtea de Apel Brașov, într-un dosar privind fapte de corupție. Judecătorii au mai decis să confiște de la Ionel Arsene sumele de 80.000 de euro și 80.000 de lei. Sentința este definitivă.

Operațiunii de prindere a baronului fugar i s-a alăturat și comunitatea de români din Italia, care numără peste un milion de oameni. Potrivit procedurii, Ionel Arsene urmează să fie dus în fața unui judecător care va decide dacă pune sau nu în aplicare mandatul european de arestare emis pe numele baronului fugar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS