18.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn mort şi 13 răniţi în Bulgaria, după ce şoferul unei maşini cu migranţi a pierdut controlul volanului

Un mort şi 13 răniţi în Bulgaria, după ce şoferul unei maşini cu migranţi a pierdut controlul volanului

Grav accident în Bulgaria. Şoferul unui vehicul plin cu migranţi a pierdut controlul volanului încercând să scape de un control al poliţiei. O persoană a murit şi alte 13 au fost rănite.

O persoană a murit şi alte 13 au fost rănite în urma răsturnării unui vehicul cu migranţi fără acte al cărui şofer a încercat să scape de un control al poliţiei în Bulgaria, au informat agenţia EFE surse din Ministerul de Interne.

Accidentul s-a produs la aproximativ 30 de km de Sofia

Accidentul s-a produs la miezul nopţii trecute, la aproximativ 30 de km de Sofia, când vehiculul, cu număr de înmatriculare din Serbia şi condus de un cetăţean sârb, a trecut cu viteză mare de un control al poliţiei şi s-a răsturnat într-o râpă, relatează Agerpres.

Unul dintre migranţi a decedat şi 13 au fost răniţi. Aceştia au fost reţinuţi de Poliţie şi transportaţi la diferite spitale, niciunul nefiind în stare gravă. Toţi au declarat că sunt cetăţeni afgani.

Pe 17 februarie, poliţia a găsit un camion cu 18 cetăţeni afgani morţi prin asfixiere şi alţi 34 în stare gravă, care fuseseră închişi în vehicul şi abandonaţi de traficanţii de persoane. Două săptămâni mai târziu, tot în apropierea graniţei cu Serbia, a fost identificat un alt vehicul cu 26 de refugiaţi afgani în interior, care prezentau simptome de hipotermie şi deshidratare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS