17 C
Craiova
miercuri, 28 septembrie, 2022
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Incendiu într-o pădure de conifere din Câineni

(VIDEO) Incendiu într-o pădure de conifere din Câineni

Pompierii militari intervin, pentru a treia zi consecutiv, în comuna Câineni, pentru stingerea incendiului izbucnit într-o pădure de conifere din zona montană a localităţii, a anunţat, luni, inspectorul şef al ISU Vâlcea, Dan Pascaru.

Potrivit acestuia, focul se manifestă în continuare pe o suprafaţă de circa trei hectare de teren, din care aproape două hectare se află în zone abrupte în care se ajunge foarte greu.

„Avem în continuare forţe la faţa locului, însă ajungerea la locul intervenţiei este foarte dificilă. Se merge undeva la două, trei ore cu maşina, pe un drum forestier, după care o oră şi jumătate de mers rapid în teren accidentat. Nu poţi să rămâi nici pe timpul nopţii în zonă pentru că este o zonă cu foarte mulţi urşi, cu vipere şi trebuie să fii atent pe unde calci, deci este o zonă mai complicată”, a declarat şeful pompierilor vâlceni, care coordonează intervenţia de pe Muntele Zănoaga Câinenilor.

Se speră să fie lichidat în câteva zile

Pascaru a menţionat că incendiul este localizat şi că speră ca în următoarele zile să fie şi lichidat.

„Deocamdată, incendiul este localizat. Să sperăm că în zilele următoare o să îl şi lichidăm. Contează însă foarte mult condiţiile climatice. Ieri, când am ajuns acolo, în jur de ora 10,30, am crezut că într-o oră şi ceva, două o să-l lichidăm. S-a pus un vânt foarte puternic şi l-a reaprins din toate poziţiile. Vedem astăzi care va fi rezultatul şi, în funcţie de evoluţia incendiului, se vor dispune eventual suplimentări de forţe atât din partea Detaşamentului Râmnicu Vâlcea, staţiei Brezoi, cât şi Detaşamentului de pompieri Drăgăşani”, a mai adăugat inspectorul şef al ISU Vâlcea.

Pompierii vâlceni au acţionat duminică în zonă cu o autospecială cu apă şi spumă de intervenţie rapidă şi trei autospeciale de muncă operativă, cu patru ofiţeri şi 15 subofiţeri. De asemenea, pentru stingerea acestui incendiu care a izbucnit vineri seara au intervenit şi două aeronave Spartan ale MApN, care au avut sâmbătă şi duminică cinci intervenţii, lansând deasupra zonei cuprinse de flăcări circa 25 de tone de apă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS