Mai este puțin până la începutul oficial al iernii, iar pentru mulți dintre noi sezonul rece înseamnă astăzi calorifere pornite, haine groase, cumpărături online și seri petrecute în fața televizorului. Pentru bunicii și străbunicii noștri, însă, iarna avea un cu totul alt ritm. În satele Olteniei, frigul aducea zile pline de treburi gospodărești, pregătiri pentru sărbători, povești la gura sobei și obiceiuri care adunau întreaga comunitate. Unele tradiții s-au pierdut în timp, în timp ce altele au supraviețuit în câteva localități, fiind păstrate cu grijă de generațiile care au înțeles importanța lor.
Iarna începea cu pregătiri în gospodărie
Înainte ca frigul să se instaleze, gospodăriile treceau printr-o perioadă intensă de pregătiri. Lemnele trebuiau tăiate și așezate la adăpost. De asemena, proviziile pentru sezonul rece erau puse în cămară, iar animalele aveau nevoie de hrană și de adăpost. În multe case, soba era centrul vieții de zi cu zi. Cu ajutorul ei se încălzea locuința, se pregătea mâncarea și se adunau membrii familiei după treburile gospodărești.
Nu existau centrale care să pornească automat, termostate sau aparate care să ușureze munca de zi cu zi. Încălzirea depindea de focul întreținut în sobă, iar gospodarii trebuiau să se asigure că au suficiente lemne pentru întreaga iarnă. În zilele geroase, treburile din curte se făceau în haine groase, iar întoarcerea în casă însemna, înainte de toate, apropierea de soba încinsă.
Serile aveau și ele un farmec aparte. În jurul mesei se depănau povești, se vorbea despre recolte, despre rudele plecate și despre întâmplările din sat. Pentru copii, acestea erau momentele în care ascultau istorisiri de la părinți și bunici, în timp ce afară iarna își făcea simțită prezența.
Sărbătorile de iarnă transformau satul într-o mare comunitate
Unul dintre cele mai bogate capitole ale iernilor de altădată era perioada sărbătorilor. În Oltenia, colindatul nu era doar un prilej pentru copii de a primi nuci, mere, covrigi sau bani, ci și o tradiție prin care oamenii își transmiteau urări de sănătate și belșug.
În Ajunul Crăciunului, copiii porneau pe la casele gospodarilor cu Steaua. În noaptea de Anul Nou, ulițele satelor răsunau de pocnetele bicelor și de sunetul clopoțeilor. Plugușorul era însoțit de urări pentru un an roditor, iar dimineața de 1 ianuarie era rezervată sorcovitului. Copiii mergeau din casă în casă cu ramuri împodobite, rostind urări de sănătate și viață lungă. În schimb, primeau bani, mere, prune sau nuci.
Aceste obiceiuri nu erau doar momente de sărbătoare, ci și ocazii prin care oamenii se întâlneau și își întăreau legăturile. Colindătorii erau așteptați, porțile li se deschideau, iar cei mici învățau de la cei mari versurile și ritualurile pe care urmau să le ducă mai departe.
Tradiții oltenești care au supraviețuit până astăzi
Oltenia păstrează și astăzi câteva obiceiuri de iarnă spectaculoase, chiar dacă acestea mai sunt întâlnite doar în anumite localități. O documentare publicată pe platforma Discover Dolj, cu informații despre tradițiile din județ și materiale de arhivă ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, prezintă mai multe dintre aceste ritualuri.
Unul dintre ele este „Păzitul fântânilor”, practicat în noaptea de Bobotează spre Sfântul Ioan, în satele din sudul județului. Potrivit documentării etnografice, fântânile erau împodobite cu stuf, papură și ramuri de brad, iar oamenii rămâneau în apropierea lor pe parcursul nopții, având grijă ca apa să nu fie murdărită. În unele localități se aprindeau focuri în apropierea fântânilor, iar oamenii se adunau pentru a petrece.
Obiceiul este întâlnit în localități precum Poiana Mare, Desa, Negoi, Moțăței, Maglavit, Ciupercenii Noi și Caraula. Dimineața, apa din fântânile păzite era folosită în ritualul Iordănitului, când tinerii mergeau pe la casele oamenilor și le făceau urări de sănătate.
„Botezatul cailor” sau „Mersul cu urâții”
Un alt obicei este „Botezatul cailor”, practicat de Bobotează în Moțăței și Băilești. Într-un material publicat de AGERPRES, Amelia Etegan, reprezentantă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, explica faptul că proprietarii își aduc animalele la biserică, împodobite cu panglici și ciucuri colorați, pentru a fi stropite cu agheasmă. După ritualul religios sunt organizate întreceri hipice, în cadrul cărora gospodarii își arată caii și priceperea în îngrijirea acestora.
Tot în Dolj se păstrează „Mersul cu urâții”, un obicei care încheie sărbătorile de iarnă la Caraula, pe 8 ianuarie. Potrivit explicațiilor oferite pentru AGERPRES, tinerii care participau la Păzitul fântânilor și la Iordănit se costumau și purtau măști înfricoșătoare. Ei mergeau din casă în casă pentru a alunga spiritele rele. Sunt însoțiți de lăutarii satului, iar gazdele îi primesc cu mâncare și băutură. În curți se încing hore, iar atmosfera este una de sărbătoare.
Obiceiuri care se schimbă odată cu vremurile
Multe dintre tradiții nu au dispărut definitiv, însă felul în care sunt practicate s-a schimbat. Dacă odinioară cetele de copii și flăcăi se formau firesc în comunitate, astăzi unele obiceiuri sunt păstrate mai ales prin festivaluri, spectacole și evenimente organizate de instituțiile culturale.
Și recompensele colindătorilor s-au schimbat. Merele, nucile și covrigii, darurile obișnuite în gospodăriile de altădată, au fost înlocuite în multe locuri cu bani și dulciuri cumpărate. La fel, recuzita tradițională este uneori realizată din materiale moderne, iar costumele sunt pregătite în cadrul grupurilor folclorice.
Cu toate acestea, tradițiile continuă să aibă un rol important în identitatea comunităților oltenești. Ele păstrează amintirea unei perioade în care sărbătorile nu însemnau doar zile libere, mese îmbelșugate și cadouri, ci și întâlniri, urări, obiceiuri transmise din generație în generație și legături între oameni.
Poate că iernile de astăzi sunt mai confortabile, iar tehnologia ne-a ușurat multe dintre activitățile zilnice. Dar poveștile despre sobele încinse, ulițele pline de colindători și serile petrecute în familie ne amintesc de o lume în care bucuriile erau adesea simple, iar oamenii găseau motive să se adune chiar și în cele mai geroase zile.
