11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAtac armat într-un mall din Indiana. Trei oameni, uciși

Atac armat într-un mall din Indiana. Trei oameni, uciși

Trei oameni au fost uciși și doi au fost răniți în urma unui atac armat într-un centru comercial din statul american Indiana, scrie CNN.

Un bărbat a început să tragă în interiorul unui centru comercial din statul american Indiana, au declarat oficiali locali.

„Am asistat la un atac în masă în seara aceasta la Greenwood Park Mall”, a declarat Mark Myers, primarul oraşului Greenwood, din statul Indiana, potrivit unui comunicat.

Atacatorul a fost ucis

Mark Myers a spus că atacatorul a fost ucis de către „un individ înarmat”.

„Adevăratul erou al zilei este cetățeanul care purta în mod legal o armă de foc în acea zonă și a putut să-l oprească pe trăgător aproape imediat ce a început să tragă”, a declarat șeful poliției din Greenwood, Jim Ison, citat de Reuters. El l-a descris pe trecătorul înarmat ca fiind un tânăr de 22 de ani.

Poliţia din Greenwood a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care le-a cerut martorilor la atac care au informații să le spună anchetatorilor ce au văzut.

Atacul este cel mai recent dintr-un val de violenţe cu arme care afectează Statele Unite

Atacul este cel mai recent dintr-un val de violenţe cu arme care afectează Statele Unite, unde se estimează că 40.000 de decese pe an sunt cauzate de arme de foc, potrivit Arhivei pentru violenţă cu armă, scrie Agerpres.

Recenta creştere a violenţelor a reaprins dezbaterea controversată asupra reglementării armelor. O comisie a Camerei Reprezentanţilor din SUA urmează să voteze săptămâna aceasta, pentru prima dată în aproape 20 de ani, un proiect de lege care interzice armele de asalt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS