10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTurcia: Atentat cu bombă împotriva unui autobuz cu gardieni

Turcia: Atentat cu bombă împotriva unui autobuz cu gardieni

Un atentat cu bombă care a vizat un autobuz ce transporta gardieni de închisoare la Bursa, oraş industrial în nord-vestul Turciei, s-a soldat cu un mort şi patru răniţi, au anunţat miercuri autorităţile turce, potrivit www.usnews.com.

O bombă plasată sub un stâlp de electricitate a explodat la trecerea autobuzului, fiind declanşată prin telecomandă, a declarat guvernatorul Bursei, Yakup Canbolat, la postul privat NTV.

El a anunţat că există ‘un martir’ şi patru răniţi, dintre care unul în stare gravă.

Autobuzul vizat transporta 30 de gardieni, a precizat el.

‘Operaţiunile pentru arestarea vinovaţilor sunt în desfăşurare’, a scris pe Twitter ministrul de interne Suleyman Soylu.

Atentatul nu a fost revendicat.
Militanții kurzi, grupurile extremiste de stânga și militanții grupării Stat Islamic au desfășurat numeroase atacuri în întreaga țară în trecut.
Atacul de miercuri survine în contextul în care Turcia a lansat luni o ofensivă aeriană şi terestră împotriva PKK în nordul Irakului, unde organizaţia dispune de baze şi tabere de antrenament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS