Judecătorii de la Tribunalul Dolj au prelungit, pentru a doua oară, mandatul de arestare preventivă emis pe numele unui cetățean turc, acuzat de trafic internațional de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, pe 1 februarie, în tirul pe care bărbatul îl conducea, polițiștii de frontieră de la Calafat au descoperit 81 kilograme de opiu.
Procurorii DIICOT au precizat că drogurile au fost găsite sub paravântul cabinei tirului condus de cetățeanul turc, de 48 de ani. Şoferul transporta mase plastice și circula pe ruta Turcia-Germania.
”La data de 01.02.2022, inculpatul s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, pe sensul de intrare în România, la volanul unui autocamion. Cu ocazia efectuării controlului specific, polițiștii de frontiera din cadrul SPF Calafat au descoperit în partea superioară a cabinei, în zona în care se află paravântul, mai multe pachete ambalate în saci de plastic, ce conțineau cantitatea de aproximativ 81 de kilograme de opiu, cu o valoare de piață de peste 1.500.000 euro”, au precizat anchetatorii.
La acțiune au participat și ofițeri de combatere a criminalității organizate.
Arest prelungit de două ori de instanţa de judecată
Ulterior, după audieri, șoferul turc a fost reținut de procurorii DIICOT pe o perioadă de 24 de ore. Bărbatul a fost acuzat de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.
Pe 2 februarie, după o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj, inculpatul a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanța a dispus arestarea bărbatului pe o perioadă de 30 de zile. Pe 10 februarie, Curtea de Apel Craiova a respins contestaţia formulată de inculpat.
Pe 24 februarie, instanţa a admis cererea de prelungire a arestului preventiv formulată de procurorii DIICOT. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi pe 24 martie.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova. Prelungeşte măsura arestului preventiv a inculpatului C.F. pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 03.04.2022 şi până la data de 02.05.2022, inclusiv”, a dispus instanţa. Hotărârea Tribunalului Dolj nu a fost contestată de inculpat.