16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCal bătut cu cruzime într-o comună din Botoșani

Cal bătut cu cruzime într-o comună din Botoșani

Doi bărbaţi au fost filmaţi de localnici din comuna Vorona, Botoșani, în timp ce au lovit minute în şir un cal şi au încercat să îl forţeze să intre într-o dubă. Imaginile au ajuns virale după ce asociația Casa Patrocle, care militează pentru protecţia animalelor, le-a publicat pe o reţea socială.

„Imagini greu de privit, înțeles și digerat, însă cu toții cunoaștem realitatea României și anume faptul că astfel de mizerii se petrec zilnic, peste tot, cu precădere în mediul rural. Iar neputința și durerea animalelor rămân nespuse și neștiute de nimeni. Paradoxul face că românul își îngenunchiază și singurul animal pe spatele căruia produce ceva. Și fie că ne prefacem, fie că ne place să credem că nu este adevărat – nu suntem în stare să recunoaștem că încă trăim într-o Românie medievală.

O Românie în care regulile unei lumi civilizate nu pot fi aplicate, iar normele europene ale unui comportament decent nu pot fi impuse din cauza anormalului care ne înconjoară. România este iadul cailor. Încă există oboare în care se vând animale. Piețe și oboare în care caii sunt bătuți și îngenunchiați pentru a trece probele de anduranță dinaintea vânzării. Caii din accidente rutiere rămași schilodiți – dar în viață – ajung instant în abatoare, deși nu au pașapoarte. Știm. Pe toate le știm. Filmarea a fost făcută zilele trecute. Am sesizat Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Botoșani. Le-am pus la dispoziție și alte detalii, printre care și numărul de înmatriculare al mașinii din filmare. Solicităm luarea urgentă a măsurilor legale în cauză: identificarea persoanelor, identificarea animalului și a locației acestuia și luarea tuturor măsurilor care se impun în Legea 205/2004. Așteptăm răspunsuri OFICIALE!“, se arată în postarea de pe Facebook.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS