19.5 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPercheziţii la medici şi asistenţi suspectaţi că au vândut certificate de vaccinare

Percheziţii la medici şi asistenţi suspectaţi că au vândut certificate de vaccinare

Poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie fac, miercuri, 25 de percheziţii în judeţele Neamţ şi Iaşi, într-un dosar în care mai mulţi medici de familie şi asistenţi sunt suspectaţi că au luat mită pentru eliberarea de certificate de vaccinare. Zeci de persoane din judeţul Neamţ au obţinut documentul fără să se vaccineze, unii dintre ei chiar fără să se fi prezentat la cabinet. Persoanele dădeau între 100 şi 250 de euro, informează Hotnews.

”Astăzi, 12 ianuarie 2022, poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, efectuează un număr de 25 de percheziţii la domiciliile unor persoane din judeţele Neamţ şi Iaşi, suspectate de săvârşirea unor infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19”, a transmis, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie.  

Potrivit sursei citate, de asemenea, se pun în executare cinci mandate de aducere şi şapte ordonanţe de ridicare a unor obiecte, înscrisuri sau date informatice. 

”Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracţională săvârşite începând cu jumătatea anului 2021 şi până în prezent, de către medici şi asistenţi medicali din cele două judeţe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane. În unele cazuri, beneficiarii au obţinut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezenţa fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare”, a transmis sursa citată.

Certificatele erau vândute cu sume cuprinse între 100 şi 250 de euro

Dosarul penal a fost iniţiat ca urmare a sesizării formulate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ de către DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ. 

”Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor  DGA din cadrul serviciilor judeţene anticorupţie Neamţ, Suceava, Iaşi, Vaslui şi Bacău, a poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, precum şi efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ şi Brigăzilor de Operaţiuni Speciale Bacău şi Suceava”, a mai transmis DGA.  

Surse judiciare au precizat că este vorba, între altele, despre cabinete medicale ale unor medici de familie din comunele Taşca şi Ţibucani, din judeţul Neamţ, şi din comuna Ciohoreni din judeţul Iaşi. 

De asemenea, este vizată activitatea a două centre de vaccinare drive-thru din Piatra Neamţ, care în prezent nu mai funcţionează.  

Oamenii legii suspectează că zeci de persoane din judeţul Neamţ au beneficiat de certificate de vaccinare fără a se imuniza, iar în unele cazuri fără a trece pe la cabinetele medicale.  

Pentru obţinerea documentelor se plătea între 100 şi 250 de euro. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS