11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRomân evadat dintr-o închisoare italiană după ce a făcut o gaură în zid și a coborât pe o frânghie din cearșafuri

Român evadat dintr-o închisoare italiană după ce a făcut o gaură în zid și a coborât pe o frânghie din cearșafuri

Un român de 23 de ani a evadat din închisoarea Bellizzi din Avellino, Italia, în noaptea de luni spre marți, în urma unei operațiuni spectaculoase. Împreună cu tânărul din România a evadat și un cetățean marocan, închis pentru legături cu organizații teroriste.

Cei doi deținuți și un al treilea, care a fost prins în timp ce încerca să fugă, au cioplit timp de câteva zile o gaură în peretele exterior al celulei lor. Apoi, luni noapte, la ora 1:00, după ce au făcut o frânghie din toate cearșafurile, au coborât în curtea închisorii, de unde cei doi au reușit să fugă, relatează Corriere del Mezzogiorno.

Românul de 23 de ani și cetățeanul marocan de 41 de ani, dați în urmărire

Un al treilea deținut, un bărbat din Europa de Est, a fost prins în curtea închisorii, în timp ce cel de-al patrulea ocupat al celului a refuzat să participe la evadare.

Românul de 23 de ani și cetățeanul marocan de 41 de ani au fost dați în urmărire.

Potrivit sursei citate, prizonierul de origine marocană ar avea legături cu o organizație teroristă islamică. „Marocanul face parte dintr-o organizație teroristă și are de executat o pedeapsă de 27 de ani de închisoare”, a declarat Aldo Di Giacomo, secretar general al Sindicatului Poliției Penitenciare.

„Se pare că a existat un plan de evadare bine organizat“

„Se pare că a existat un plan de evadare bine organizat care a implicat și o mașină care îi aștepta lângă închisoare, ceea ce le-a permis celor doi fugari să dispară repede, profitând și de numărul redus de agenți de serviciu de la ora respectivă”, a mai spus acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS