11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentArest prelungit pentru doi traficanţi de droguri

Arest prelungit pentru doi traficanţi de droguri

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus, marţi, menţinerea arestului preventiv faţă de doi bărbaţi judecaţi pentru trafic de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, în iulie 2021, cei doi inculpaţi au încercat să vândă, în Craiova, 250 grame de cocaină.

Potrivit procurorilor DIICOT, pe data de 28 iulie 2021, cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant de ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate.

„În cauză s-a reținut faptul că, la data de 28.07.2021, inculpații au deținut și transportat, fără drept, din Slatina la Craiova, droguri de mare risc pe care intenționau să le comercializeze.
La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a celor doi inculpați, în timp ce dețineau cantitatea de 250 de grame de cocaină.
Ulterior, au fost efectuate patru percheziții domiciliare și un control asupra unui autoturism, în urma cărora au fost ridicate o armă și două cântare electronice”, au precizat oamenii legii.

Drogurile au fost găsite de oamenii legii în cutia unei sticle de whisky.

Arest prelungit de instanţele de judecată

Tot pe 28 iulie, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor doi inculpaţi. Este vorba de doi bărbaţi, de 34 şi 35 de ani, din Slatina, judeţul Olt. Pe 29 iulie, Tribunalul Dolj a emis mandate de arestare pe o perioadă de 30 de zile pe numele celor doi bărbaţi.

Cei doi sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc. Unul dintre inculpaţi a fost acuzat şi de refuzul prelevării de mostre biologice.

Din iulie, instanţele de judecată au prelungit în mai multe rânduri mandatele emise pe numele inculpaţilor. Pe 4 ianuarie, judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus menţinerea arestului preventiv faţă de cei doi bărbaţi. În aceeaşi şedinţă de judecată, instanţa a respins cererile inculpaţilor de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.

Judecaţi pentru trafic de droguri de mare risc

Între timp, la sfârşitul lunii septembrie 2021, cei doi inculpaţi au fost deferiţi justiţiei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj şi a intrat în procedură de cameră preliminară.

În noiembrie, instanţa a respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi şi dispus începerea judecăţii. Şi acestă hotărâre a fost contestată la Curtea de Apel Craiova. Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei în decembrie. Contestaţia va fi judecată pe data de 21 ianuarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS