10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEveniment32 de migranți ilegali din India, într-un microbuz condus de un bărbat din Cluj

32 de migranți ilegali din India, într-un microbuz condus de un bărbat din Cluj

Polițiștii de frontieră din județul Timiș au găsit 32 de migranți indieni în interiorul unui microbuz condus de un bărbat din Cluj. Migranții au pătruns ilegal pe teritoriul României, iar șoferul român este acum cercetat pentru trafic de migranți, informează Poliţia de Frontieră Timişoara.

Migranții din India au intrat ilegal în România, din Serbia, şi au fost depistaţi în apropierea frontierei cu ţara vecină, când se îmbarcau în microbuzul condus de șoferul clujean, care urma să-i transporte în Timişoara, potrivit comunicatului emis miercuri de poliție.

Ei au fost depistaţi în timpul unei acţiuni privind combaterea traficului de migranţi

Ei au fost depistaţi în timpul unei acţiuni privind combaterea traficului de migranţi în zona de frontieră. Microbuzul găsit de polițiști era staţionat între localităţile timişene Dudeştii Vechi şi Sânnicolau Mare.

Poliţiştii de frontieră au efectuat verificări asupra mijlocului de transport şi au constatat că acesta era condus de un cetăţean român, iar în interiorul compartimentului marfă se aflau 32 de cetăţeni străini.

Aceştia şi şoferul microbuzului au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetăţeni din India, cu vârste cuprinse între 18 şi 43 de ani, care au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei, scrie Agerpres.

Şoferul microbuzului a menţionat că a preluat grupul de migranţi din apropierea frontierei cu Serbia

Şoferul microbuzului, în vârstă de 50 de ani, domiciliat pe raza judeţului Cluj, a menţionat că a preluat grupul de migranţi din apropierea frontierei cu Serbia şi urma să-i transporte în municipiul Timişoara.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii străini, respectiv trafic de migranţi faţă de şoferul mijlocului de transport.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS