10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDouă biserici din Mehedinţi, jefuite înainte de Crăciun

Două biserici din Mehedinţi, jefuite înainte de Crăciun

Două biserici din județul Mehedinți au fost jefuite cu câteva zile înainte de Crăciun. Hoții au furat clopotele și mai multe bunuri. Prejudiciul este de 100.000 de lei, informează Digi24.

În satul Valea Ursului,  hoții au luat clopotul, cădelnița, cristelnița în care se botezau copiii și chiar covoarele. La fel s-a întamplat și în satul vecin Olteanca.

Unul dintre furturi a fost reclamat în urmă cu trei zile chiar de preot. Ajuns dimineața la biserică, el a constatat că dispăruseră clopotul, cristelnița și mai multe obiecte din cupru.

Preotul a sunat la 112.

Anchetatorii spun că ar fi fost implicate mai multe persoane, deoarece clopotul are 500 de kilograme și nu ar fi putut fi luat atât de ușor. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat.

În urmă cu o săptămână, un furt similar a avut loc la o biserică dintr-o localitate din vecinătate, Olteanca. Și de acolo a fost luat clopotul.

Anchetatorii bănuiesc că este vorba despre aceleași persoane, având în vedere că modul de acțiune a fost identic. Momentan, ei nu au însă niciun suspect.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS