7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEveniment18 tone de deșeuri din piese şi dispozitive agricole, descoperite în Agigea

18 tone de deșeuri din piese şi dispozitive agricole, descoperite în Agigea


Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au depistat un container ce conţinea 18.430 kg de deşeuri (piese și dispozitive agricole), care urmau să fie importate de către o societate comercială din România.

Ieri, în continuarea cercetărilor derulate pentru depistarea altor containere încărcate cu produse care nu respecta regimul deșeurilor, poliţiştii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au descoperit un container încărcat cu piese și dispozitive agricole uzate, care urmau să fie importate din Japonia de către o societate comercială de pe teritoriul României.

În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în container se aflau încărcate 18.430 kg de piese și dispozitive agricole, cu un grad avansat de uzură, afectate de rugină. Printre acestea au fost identificate și deșeuri periculoase, atașate motoarelor uzate, societatea comercială beneficiară nefiind autorizată pentru valorificarea acestora.

În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii efectuării importului și returnarea la societatea exportatoare din Japonia, de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

S-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea regimului deșeurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS