20.1 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCinci răniţi în urma unui incendiu la o casă de vacanţă

Cinci răniţi în urma unui incendiu la o casă de vacanţă

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la o casă de vacanţă din judeţul Tulcea în care se aflau opt persoane, cinci dintre acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale, informează News.ro.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, marţi dimineaţă, pompierii au fost alertaţi prin apel la 112 de producerea unui incendiu la o casă de vacanţă în comuna Jurilovca. 

Detaşamentul de Pompieri Tulcea si Staţia de Pompieri Babadag au trimis la locul solicitării trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţimi, o autospecială pentru descarcerare şi două echipaje SMURD.

La faţa locului au sosit în sprijin trei echipaje SAJ şi echipaje din cadrul IPJ. Primul echipaj sosit la incendiu a aparţinut SVSU Jurilovca, sub coordonarea primarului localităţii. 

„În casa de vacanţă se aflau opt persoane, care au fost surprinse de incendiu, dar care au reuşit să se autoevacueze. În urma evaluării medicale s-a luat decizia transportării a cinci persoane la spital, o persoană a fost asistată medical la faţa locului, refuzând în final transportul la o unitate spitalicească, iar două nu au avut nevoie de asistenţă medicală”, a transmis ISU Tulcea. 

Pompierii au precizat că nu a fost activat Planul roşu de intervenţie, întrucât toate persoanele surprinse de incendiu au reuşit să iasă singure. 

ISU Tulcea a transmis că locuinţa respectivă este formată din trei corpuri lipite între ele. Au ars pavilionul central şi o bucătărie de vară, al treilea corp fiind salvat.  

”Cauza probabilă a fost scurtcircuit electric. Din cele 5 persoane transportate la spital, 4 erau adulţi care prezentau arsuri pe diferite suprafeţe ale corpului şi un copil care avea un atac de panică”, au mai precizat pompierii. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS