5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCel puțin 6 incendii sunt scăpate de sub control în Turcia

Cel puțin 6 incendii sunt scăpate de sub control în Turcia

Turcia se luptă pentru a 12-a zi consecutivă cu cele mai grave incendii de pădure din ultimii zece ani, cel puţin şase incendii nefiind încă sub control duminică, potrivit datelor oficiale, relatează DPA.

Forţele de intervenţie se concentrează în principal în provincia Mugla din vestul Turciei, unde vântul a îngreunat eforturile de stingere a incendiilor.

Un incendiu din provincia Aydin, despre care se credea că este sub control, a fost reaprins de vânt, după cum a relatat postul de televiziune NTV.

Între timp, situaţia din Antalya, în sudul Turciei, s-a mai liniştit.

Potrivit autorităţilor locale, forţele de urgenţă au fost retrase şi trimise în vestul Turciei pentru întăriri.

100.000 de hectare, făcute scrum

Experţii spun că peste 100.000 de hectare (1.000 de kilometri pătraţi) de teren au fost distruse până în prezent.

De la izbucnirea incendiilor, săptămâna trecută, au existat critici repetate în ceea ce priveşte gestionarea crizei de către guvern. Opoziţia îl acuză că nu dispune de propriile avioane operaţionale de stingere a incendiilor.

Potrivit cifrelor oficiale, 16 avioane şi peste 50 de elicoptere luptă în prezent împotriva incendiilor cu ajutorul altor ţări. Mii de voluntari sprijină echipele de salvare.

Cauza incendiilor este încă în curs de investigare. Se spune că flăcările din Marmaris ar fi fost declanşate de copii din greşeală.

Potrivit presei, trei persoane au fost arestate joia trecută în Bodrum, fiind suspectate că au aruncat mucuri de ţigară dintr-o maşină.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a acuzat, de asemenea, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis, că a provocat incendiile.

Cel puţin opt persoane au murit în flăcările din Turcia, iar sute au fost rănite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS