24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPatru gospădării cuprinse de flăcări, la Urzicuţa

Patru gospădării cuprinse de flăcări, la Urzicuţa

Pompierii doljeni au intervenit, ieri, în comuna Urzicuţa, pentru stingerea unui incendiu care a mistuit aproximativ 200 ha de mirişte şi s-a extins la patru gospodării. Au ars acoperişurile a două case, plus patru anexe din cele patru gospodării.

Reprezentanţii ISU Dolj au precizat că, cel mai probabil, cauza incendiului a fost focul în spaţii deschise(mirişte).

„În data de 18.07.2021, Secția Pompieri Băileşti a intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și anexe gospodărești, în comuna Urzicuţa. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la aproximativ 100 ha de vegetație uscată și anexele gospodărești a paru gospodării, dar și la acoperișurile a două case de locuit. În urma acestuia au ars aproximativ 200 ha vegetație uscată şi mirişte. Incendiul s-a propagat și la acoperișurile a două case de locuit și la patru anexe gospodărești. Cauza probabilă de izbucnire a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise”, au precizat pompierii doljeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS