12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO tânără a murit și alte patru persoane au fost rănite într-un accident rutier

O tânără a murit și alte patru persoane au fost rănite într-un accident rutier

O tânără de 19 ani, din București, a murit, azi noapte, într-un grav accident rutier care s-a produs pe raza județului Tulcea. Alte patru persoane, cu vârste între 16 și 19 ani, au fost rănite.

În jurul orei 01:55, salvatorii tulceni au fost alertați prin apel la 112, despre producerea unui accident rutier în apropierea localității Lunca – DJ222, pe relația Jurilovca – Două Cantoane, în care a fost implicat un autoturism în care se aflau cinci persoane, potrivit ordinea.ro.

Au intervenit de urgență două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Babadag, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, în sprijin sosind patru echipaje SAJ Tulcea.

La fața locului au fost găsite cinci victime, dintre care două încarcerate ( conducătorul auto și pasagera din dreapta față).

Pompierii, cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, au extras cele două victime. Din nefericire, tânăra prezenta leziuni incompatibile cu viața.

După monitorizare și acordarea măsurilor de prim ajutor și celelalte patru victime ( două sex feminin și două de sex masculin), ce prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la spital de către echipajele medicale.

Potrivit IPJ Tulcea, un tânăr de 19 ani din București, conducea autoturismul. Pe fondul altor preocupări și al vitezei, a pierdut controlul autoturismului și a lovit un pom aflat în afara carosabilului.

”Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător categoriei, iar la testarea cu aparatul etilotest avea o alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar penal, politiștii rutieri urmând să stabilească cu exactitate modul și cauzele producerii accidentului”, au precizat reprezetanții IPJ Tulcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS