24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentZece ani de puşcărie pentru bulgarul prins cu 50 kg de heroină la Calafat

Zece ani de puşcărie pentru bulgarul prins cu 50 kg de heroină la Calafat

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au cu condamnat la 10 ani de închisoare un cetăţean bulgar de 39 de ani, acuzat de trafic de droguri de mare risc. În mai 2020, poliţiştii de frontieră de la Calafat au descoperit în tirul condus de bulgar aproximativ 50 kg de heroină. Potrivit anchetatorilor, heroina urma să ajungă în Suedia, tranzitând România. Valoarea de piață a heroinei descoperită de poliţiştii de frontieră este de aproximativ 1,5 milioane de euro. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi a fost atacată cu apel de inculpat.

Poliţiştii de frontieră de la Calafat descopereau, pe 24 mai 2020, aproximativ 50 kg de heroină. Drogurile erau transportate de un cetăţean bulgar de 39 de ani, care a intrat în România la volanul unui tir. Cercetările au fost preluat de procurorii DIICOT, care au întocmit un dosar de trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc.

În iulie 2020, anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a cetăţeanului bulgar. Procurorii DIICOT au explicat atunci că cetăţeanul bulgar avusese întâlniri cu un macedonean.

„În timp ce presta servicii de transport internațional de mărfuri, la începutul lunii mai, în Suedia, inculpatul a cunoscut un cetățean macedonean cu care ar fi avut două întâlniri în Suedia și una în Ungaria. În cadrul discuției pe care cei doi ar fi purtat-o cu ocazia întâlnirii din Ungaria, cetățeanul macedonean i-ar fi propus să transporte un pachet cu “piese auto” din Bulgaria, în Suedia, sens în care au stabilit data și locul predării pachetului, respectiv dimineața zilei de duminică 24.05.2020, într-o parcare de tiruri de lângă Sofia”, au precizat anchetatorii.

Prins cu droguri în valoare de 1,5 milioane de euro

Oamenii legi iau mai susţinut că cetăţeanul bulgar a preluat drogurile în dimineaţa zilei de 24 mai 2020.

„În dimineața zilei de 24.05.2020, în jurul orelor 10:00, inculpatul s-a întâlnit cu cetățeanul macedonean, în parcarea de pe breteaua adiacentă E80, din apropiere de Sofia, Bulgaria. Cu acestă ocazie, acesta i-a predat geanta cu cele 50 kilograme de heroină, ambalate în pachete compacte de câte 1 kilogram. Geanta urma să fie transportată în Suedia, tranzitând România, iar odată ajuns în Suedia, inculpatul urma sa fie contactat telefonic de către expeditor pe un telefon dedicat de pe care acesta avea posibilitatea de a controla în timp real localizarea inculpatului și ca atare putea determina cu ușurința momentul în care acesta ar fi ajuns în țara de destinație a drogurilor.

Valoarea de piață a heroinei traficate este de aproximativ 1.500.000 euro”, au mai susţinut anchetatorii.

Zece ani de puşcărie la Tribunalul Dolj

Iniţial, acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București. În august, anul trecut, instanţa a dispus ca inculpatul să fie judecat la Tribunalul Dolj. Dosarul a ajuns la Craiova la sfârşitul lunii august 2020, iar în noiembrie, inculpatul a fost condamnat. A primit o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru cele două infracţiuni.

Din pedeapsă a fost scăzută perioada petrecută de inculpat în arest(25 mai – 17 noiembrie 2020). De asemenea, instanţa a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de inculpat şi confiscarea drogurilor.

Hotărârea Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. Ieri, la primul termen de judecată, instanţa a dispus amânarea judecării dosarului pentru data de 15 aprilie.
Între timp, pe 16 februarie, instanţa a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de cetăţeanul bulgar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS