16.2 C
Craiova
sâmbătă, 12 octombrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat dat în urmărire de autorităţile germane, prins la Vama Albiţa

Bărbat dat în urmărire de autorităţile germane, prins la Vama Albiţa

Un bărbat, de 49 de ani, urmărit internaţional în baza unui mandat emis de autorităţile germane, a fost reţinut miercuri de poliţiştii de frontieră din Vama Albiţa, informează Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, citat de agerpres.

Potrivit sursei citate, bărbatul, care are atât cetăţenie română, cât şi moldovenească, a fost ridicat de poliţiştii de frontieră în momentul în care a încercat să intre în România la volanul unui autoturism.

„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Germania, la data de 21 ianuarie 2021, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice, pe teritoriul Germaniei”, precizează sursa citată.

Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS