9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA ajuns dup gratii după ce a bătut cu bestialitate un bărbat

A ajuns dup gratii după ce a bătut cu bestialitate un bărbat

Judecătorii de la Tribunalul Olt au dispus arestarea unui bărbat de 44 de ani, din Brastavățu, Olt, acuzat de tentativă la omor. Anchetatorii au stabilit că, pe 3 ianuarie, împreună cu doi bărbați, a lovit cu o rangă, dar și cu pumnii şi picioarele, un bărbat de 39 de ani, din Scornicești. Scandalul a avut loc pe terasa unui bar din comuna Brastavățu.

Potrivit anchetatorilor, scandalul a izbucnit pe fondul unui conflict anterior. Pentru că a fost lovită de mai multe ori în zona capului, victima a suferit leziuni care i-au pus viața în primejdie.

”În seara zilei de 03.01.2021, în jurul orei 21:00, inculpatul împreună cu alte două persoane, pe fondul unui conflict anterior, s-au deplasat la un bar din apropierea locuinţei, împrejurare în care au agresat-o pe victima R.S., (un bărbat în vârstă de 39 de ani din localitatea Scorniceşti, Olt), cu obiecte contondente, precum şi cu pumnii şi picioarele, lovind-o peste tot corpul dar, în special, în zona capului, lovituri în urma cărora victima a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 60 – 70 de zile de îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii”, au explicat anchetatorii.

Arestat preventiv pentru tentativă de omor

Procurorii olteni mai susțin că inculpatul este acuzat de tentativă de omor pentru că a lovit victima în cap.

”Pentru încadrarea juridică în infracţiunea de tentativă la omor, s-a avut în vedere zona vitală vizată de către inculpat, respectiv zona capului, obiectul vulnerant folosit, respectiv rangă/levier metalic, precum şi concluziile preliminarii eliberate la data de 19.01.2021 de către SJML Olt. Rezultă că victima a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure, cel puţin unul de formă alungită, care au necesitat pentru vindecare 60 – 70 zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice suferite au pus în primejdie viaţa victimei”, au mai precizat procurorii.

De asemenea, anchetatorii au reţinut şi circumstanţa agravantă – săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Inculpatul a fost dus în arest în seara zilei de marți. Miercuri, după o noapte petrecută după gratii, bărbatul de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Mandatul de arestare a fost emis de Tribunalul Olt. Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS