17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMehedinți: Un șofer a căzut cu mașina într-o râpă adâncă de 40 de metri

Mehedinți: Un șofer a căzut cu mașina într-o râpă adâncă de 40 de metri

Două echipaje de pompieri din cadrul detașamentului Orșova intervin cu două autospeciale și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs pe DN 6, în zona viaductului Labalon. În accident este implicat un singur autoturism, căzut într-o râpă, adâncă de circa 40 de metri.

”Din fericire, șoferul, care a suferit un traumatism la membrul superior, este conștient și cooperant. Acesta a fost predat de către paramedicii SMURD unui echipaj SAJ”, spun reprezentanții ISU Mehedinți.

Potrivit reprezentanților IPJ Mehedinți, șoferul implicat în accident este un bărbat de 51 de ani, din localitatea Baia de Aramă, care, în apropierea viaductului Labalon, a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat. Bărbatul conducea din direcția Orșova către Drobeta Turnu-Severin.

”Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

In cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment”, spun reprezentanții IPJ Mehedinți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS