20.5 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentArgeș: Autospecială de Poliţie în flăcări după un accident rutier. 6 persoane, rănite

Argeș: Autospecială de Poliţie în flăcări după un accident rutier. 6 persoane, rănite

O autospecială de poliţie a fost implicată într-un accident rutier pe raza municipiului Câmpulung, eveniment în urma căruia a luat foc. Doi poliţişti şi un jandarm au fost prinşi în interior, fiind salvaţi de un elev al Şcolii de Poliţie Câmpina, aflat în trecere. În total, şase persoane au fost rănite.

O șoferiță de 18 ani nu a acordat prioritate autospecialei de poliţie aflată în serviciul de patrulare și a intrat în coliziune cu aceasta. Impactul a fost atât de puternic, încât autospeciala MAI a fost cuprinsă de flăcări uriaşe, care s-au extins apoi şi la maşina fetei.

”Aseară, o autospecială de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ,  care se afla în serviciu de patrulare, la intersecţia străzii Lt.col. N.Pop cu strada Ion Ticălosu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 18 ani, care nu a acordat prioritate de trecere autospecialei care circula regulamentar, pe drum cu prioritate. În urma impactului,  autospeciala a luat foc. Cei doi poliţişti şi jandarmul din componenţa echipajului au rămas în interior. Salvarea acestora a venit de la a un elev al Şcolii de Poliţie Vasile Lascăr de la Câmpina care se afla în trecere şi care, împreună cu un participant la trafic, a reuşit sa îi extragă din maşină”, a transmis IPJ Argeş.

Atât cei doi poliţişti, jandarmul, precum şi cei trei ocupanţi ai autoturismului implicat în accident (tânără de 18 ani şi doi băieţi de 15, respectiv 16 ani) au fost transportaţi la spital, pentru efectuarea de investigaţii medicale suplimentare.

A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările continuând pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS