14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAmbulanţieri judecaţi pentru furt de motorină

Ambulanţieri judecaţi pentru furt de motorină

Judecătoria Corabia a dispus, săptămâna trecută, începerea procesului în care au fost deferiţi justiţiei 15 ambulanţieri de la Staţia de Ambulanță Corabia. Anchetatorii susţin că suspecţii au furat ani la rând combustibil din salvări, iar ca să ascundă furtul, mergeau cu viteză mică la urgențe. În acest dosar au fost reţinute infracţiunile de delapidare, fals intelectual și uz de fals.

Procurorii din Corabia, Olt, anunţau, în decembrie 2018, punerea sub acuzaţie a 15 din cei 17 angajaţi ai Staţiei de Ambulanță Corabia.
„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia au dispus la data de 3.12.2018 punerea în mișcare a acțiunii penale față de 15 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals material in înscrisuri oficiale și uz de fals. La data de 4.12.2018 s-a dispus de către procuror măsura preventivă a controlului judiciar față de 13 dintre aceștia“, au explicat anchetatorii. Aceştia din urmă au susţinut că, ani la rând, inculpaţii au furat motorină din ambulanţe.

„În perioada 2015-2018, în calitate de angajați în funcția de conducători auto ai ambulanțelor de la Stația de Ambulanță Corabia, inculpaţii și-au însușit combustibil de la autoutilitare, combustibil rezultat în urma deplasării cu viteze reduse la evenimente. Pentru justificarea cantităților de carburant însușite au întocmit foi de parcurs conținând date ce nu corespund realității“, au susţinut anchetatorii.

Ambulanţieri judecaţi pentru furt de motorină

Cei 15 inculpaţi au fost trimişi în judecată în ianuarie 2019. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Corabia şi a intrat în procedură de cameră preliminară.
Săptămâna trecută, pe 16 iulie, instanţa a dispus începerea procesului.
„Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecării cauzei privind pe inculpaţii (…)“, a dispus instanţa. Hotărârea Judecătoriei Corabia poate fi contestată de inculpaţi în termen de trei zile de la comunicare.

Judecaţi pentru furturile comise în trei luni

Anchetatorii nu au putut stabili câtă motorină au furat inculpaţii începând cu anul 2015. S-a putut stabili cantitatea de mortorină furată pe parcursul a trei luni din anul 2018. Asta pentru că datele GPS ale ambulanţelor sunt stocate numai trei luni.

„Valoarea prejudiciului stabilit de expertiză este de 2.513,70 lei. E vorba de o perioadă de trei luni, în care s-a și efectuat expertiza tehnică auto în cauză vizavi de GPS-urile folosite de cele 15 ambulanțe conduse de inculpați. Atât a putut stabili expertiza, pentru că datele de pe GPS privesc doar trei luni. Atât a avut în evidențe Serviciul Județean de Ambulanță. Suma comunicată de SJA este de 2.513,70, este contravaloarea cantității de 443,01 litri motorină (…). Nu au mai putut fi comunicate datele cu trei ani în urmă. Valoarea prejudiciului este mult mai mare, având în vedere forma continuată și perioada vizată“, au explicat anchetatorii.

De altfel, în hotărârea instanţei de săptămâna trecută, se face referire numai la foile de parcurs completate de inculpaţi în perioada iunie-august 2018.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS