9.6 C
Craiova
sâmbătă, 30 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAccident cu 6 victime la Radovan

Accident cu 6 victime la Radovan

UPDATE:

Din primele date reiese că, un barbat de 46 de ani, din Radovan, care conducea un autoturism pe DN56, în interiolul localității Radovan, ar fi patruns pe contrasens intrând în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus. Aceasta era condusă de un barbat de 39 de ani, din comuna Bucovăț.
De asemenea, în urma impactului a mai fost lovit un autoturism, care era condus de o femeie de 40 de ani, din Craiova.
În urma accidentului au rezultat 6 victime, 3 adulți și 3 minori de 7 și 9 ani.
Politiștii continuă cercetările în vederea lămuririi împrejurărilor producerii accidentului, fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Polițiștii mai spun că ar fi vorba de o depășire neregulamentară. Doi dintre copii erau în autoturismul care a fost lovit ulterior, iar al treilea în autoturismul care a pătruns pe contrasens.

În urmă cu puțin timp a avut loc un grav accident de circulație cu șase victime, în localitatea Radovan. Între aceștia sunt trei adulți și trei minori. În accident au fost implicate trei autoturisme.

Accident Radovan

Victimele sunt conștiente. O singură persoană este în stare gravă, cu sângerări abundente. Aceasta a fost preluată de elicopterul SMURD. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, un echipaj descarcerare, un echipaj de transport victime multiple și elicopterul SMURD. Toate cele șase victime sunt transportate la Spitalul Clinic de Urgență Craiova .Revenim cu amănunte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS