11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn tânăr care transmitea live pe o rețea socială a provocat un accident cu șase victime

Un tânăr care transmitea live pe o rețea socială a provocat un accident cu șase victime

Un tânăr de 28 de ani, care se filma în timp ce conducea şi transmitea imaginile în direct pe o reţea de socializare, a produs, în noaptea de luni spre marţi, un accident rutier soldat cu şase victime, transmite Agerpres. Accidentul a avut loc pe bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani, fiind implicate patru autoturisme.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu, accidentul s-a produs în momentul în care autoturismul, condus de tânărul de 28 de ani, a lovit violent în spate un alt autovehicul pe care l-a proiectat pe contrasens, într-o maşină care circula regulamentar.

„Un autoturism care se deplasa pe bulevardul Mihai Eminescu, înspre strada Sucevei, nu păstrează o distanţă regulamentară faţă de autoturismul care rula pe aceeaşi direcţie de mers, în faţa sa, împrejurare în care intră în coliziune cu acesta şi îl proiectează într-un alt autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus. În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat”, a afirmat Nenişcu.

Cea de-a patra maşină implicată era parcată pe partea dreaptă a bulevardului Mihai Eminescu. Din accident au rezultat şase victime, dintre care una încarcerată în autoturismul răsturnat pe partea carosabilă. Ele au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS