17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi pasageri au supravieţuit prăbuşirii avionului căzut într-o zonă rezidenţială din Karachi

Doi pasageri au supravieţuit prăbuşirii avionului căzut într-o zonă rezidenţială din Karachi

Cel puţin doi pasageri au supravieţuit prăbuşirii într-o zonă rezidenţială din Karachi a unui avion al companiei Pakistan International Airlines (PIA).

Avionul de tipul Airbus A320, cu 107 de persoane la bord şi care venea de la Lahore, al doilea oraş al ţării, s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze şi a distrus mai multe clădiri.

În jur de zece corpuri umane au fost deja scoase din epavă, a spus Ismail Khosa, un purtător de cuvânt al agenţiei de aviaţie civilă, în timp ce echipele de salvare continuă căutările printre resturile avionului.

Unul dintre supravieţuitori, Zafar Mahmood, directorul unei bănci comerciale, se află într-o stare stabilă, a informat ministrul-şef al provinciei Sindh, Murad Ali Shah, care l-a vizitat pe bărbatul supravieţuitor la spital. Când ministrul-şef a spus „Murad este aici”, supravieţuitor a spus „Mulţumesc mult. Dumnezeu a fost milostiv”, informează un comunicat al ministrului.

Ar putea exista şi alţi supravieţuitori, potrivit lui Sumair Nizami, un oficial al Pakistan International Airlines.

Conform Autorităţii Aviaţiei Civile, pilotul avionului PK 8303 a raportat către turnul de control o problemă tehnică înainte de a se pierde contactul.

Catastrofa a survine la doar câteva zile după ce Pakistanul a autorizat reluarea zborurilor comerciale interne.

Timp de peste o lună, legăturile aeriene interne au fost suspendate pentru a se evita răspândirea noului coronavirus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS