Un tânăr de 30 ani a murit după ce autoturismul pe care îl conducea s-a izbit, duminică seara, de o construcţie din beton aflată pe acostamentul DN2 – E85, în afara localităţii Traian.
La faţa locului au intervenit pompierii cu autospeciala SMURD care l-au descarcerat pe şofer, însă medicii au constatat decesul acestuia, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu, a precizat că accidentul s-ar fi produs după ce şoferul autoturismului a încercat să depăşească o altă maşină pe partea dreaptă.
Corpul victimei fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ în vederea efectuării necropsiei.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.