17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAccident mortal de snowmobil la Predeal

Accident mortal de snowmobil la Predeal

Doi tineri au furat un snowmobil de pe o pârtie din Predeal, dar au pierdut controlul şi au lovit un chioşc de la baza pârtiei. Cel care conducea snowmobilul, un tânăr de 17 ani din Bucureşti, a murit, trensmite Mediafax. Celălalt tânăr, tot de 17 ani, a ajuns la spital.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, Poliţia din Predeal a fost sesizată că pe pârtia de schi din localitate a avut loc un accident cu un snowmobil. În accident au fost implicaţi doi tineri, în vârstă de 17 ani, din Bucureşti.

Poliţiştii au stabilit faptul că cei doi tineri ar fi furat, în jurul orei 2.00, un snowmobil de la baza pârtiei şi au plecat la plimbare. Şoferul a pierdut controlul, a rupt o plasă de protecţie a pârtiei şi a lovit un chioşc de la baza pârtiei. Şoferul, în vârstă de 17 ani, a fost dus la spital, după care a fost declarat decesul său. Cel de-al doilea tânăr a fost consultat şi apoi dus la spital pentru investigaţii medicale. S-a întocmit dosar penal pentru furt în scop de folosinţă, vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS