12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi poliţişti au fost bătuţi după ce au fost chemaţi să aplaneze un conflict

Doi poliţişti au fost bătuţi după ce au fost chemaţi să aplaneze un conflict

Doi poliţişti din Mironeasa, judeţul Iaşi, au fost bătuţi de două persoane, în timp ce interveneau la un scandal sesizat la 112 chiar de unul dintre agresori. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi fac cercetări într-un dosar penal de ultraj.

Cei doi agenţi de poliţie au fost bătuţi marţi seară cu pumnii şi picioarele de doi bărbaţi din Mironeasa.

Potrivit unor surse din anchetă, poliţiştii fuseseră chemaţi, printr-un apel la 112, la un scandal la locuinţa unuia dintre agresori. Conflictul a luat amploare, astfel că poliţisţii au fost loviţi, în repetate rânduri de către localnici.

Pentru a fi calmată situaţia, a fost nevoie de intervenţia Serviciului de Acţiuni Speciale.

Cei doi poliţişi au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind trataţi în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon.

Procurorii au audiat, miercuri, mai mulţi martori, dar şi pe cei doi agresori, potrivit Mediafax.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS