Un bărbat din Iași este internat la Spitalul de Boli Infecțioase, fiind diagnosticat cu botulism, după ce a mâncat o conservă de pește preparată în casă. Acesta este în comă, internat la secția de Anestezie Terapie Intensivă, transmite Mediafax.
Bărbatul a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași pentru că se simțea rău. Starea lui s-a agravat, astfel că acum este internat în secția de Anestezie Terapie Intensivă și este în comă.
Medicul susține că, în această perioadă, mai ales că se ține post și sunt și dezlegări la pește, oamenii trebuie să fie atenți la calitatea cărnii de pește pe care o consumă.