Un polițist angajat al Penitenciarului Arad a fost găsit împușcat duminică. Polițistul era angajat în sistemul penitenciar din anul 1999. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, acesta a fost găsit împușcat în Postul Control 2 al unității.
„A fost deschis un dosar pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Poliţistul a folosit pistolul din dotare, model Carpaţi de calibru 7,65 mm”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, procurorul Dan Ursu. Poliţistul, de 46 de ani, a fost găsit împuşcat de către colegi în jurul orei 4.00.
Angajații penitenciarului au cerut sprijinul unui echipaj SMURD, însă la sosirea echipajului medical a fost constatat decesul.
Polițiștii de penitenciare sunt evaluați psiholgic periodic, precum și ori de câte ori este necesar, ultima evaluare psihologică fiind efectuată, în cazul polițistului împușcat în noiembrie 2018.