28.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO asistentă a murit în autobuz după ce a ieșit din tură

O asistentă a murit în autobuz după ce a ieșit din tură

O asistentă de 45 de ani a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi a murit după ce a ieşit din schimbul trei, în drum spre casă. Femeii i s-a făcut rău în autobuz. Colegul care era cu ea a cerut ajutor prin 112, însă medicul sosit la intervenţie a declarat decesul după minute în şir de resuscitare, relatează hotnews.

Femeia era în autobuz, în drum spre casă, când în localitatea Tomeşti i s-a făcut rău. Un coleg de serviciu care era cu ea a solicitat ajutor prin 112.

„A făcut stop cardiorespirator, un coleg care era cu ea a apelat 11. Apelul a venit pentru convulsii, iniţial a fost trimis un echipaj cu asistent şi imediat după şi unul cu medic, a fost resuscitată, însă a fost declarat decesul”, a declarat Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt al Spitalului Sfântul Spiridon Iaşi.

Poliţiştii au început şi ei o anchetă.

„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, s-a dispus efecuarea necropisiei şi cercetările continuă”, a declarat Ilinca Ciobanu, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.
Potrivit unor surse, poliţiştii şi poliţiştii vor face o adresă către Inspetoratul Teritorial de Muncă, care ar urma să constate dacă accidentul a fost de muncă sau nu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS