5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani EuropeniFonduri europene de aproape 1 miliard euro pentru IMM, PFA, ONG

Fonduri europene de aproape 1 miliard euro pentru IMM, PFA, ONG

Statul a anunțat adresa web la care urmează să se deschidă sistemul informatic prin care firmele mici și mijlicii, persoanele fizice autorizate și alți beneficiari vor putea să se înscrie pentru a cere fondurile europene de aproape 1 miliard de euro pentru relansare economică. Înscrierea se va face în 2 etape, potrivit startupcafe.

„În această seară (luni seara – n.r.), cel mai târziu mâine dimineață (marți – n.r.), va fi lansată aplicația informatică în vederea obținerii granturilor de 1 miliard de euro. Procedura va avea două etape: în prima fază toți beneficiarii celor trei scheme de finanțare se pot înscrie în aplicație pentru a-și verifica firma și introduce toate datele necesare, iar în cea de-a doua etapă beneficiarii vor putea aplica efectiv și încărca documentele necesare pentru accesarea granturilor”, a anunțat, luni, pe Facebook, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

www.granturi.imm.gov.ro – aceasta este adresa la care va fi disponibilă platforma de înscriere pentru finanțare, după cum se arată în proiectele de proceduri pentru cele 3 măsuri de finanțare.

Ministerul Econmiei a publicat luni în consultare publică proiectele de proceduri pentru primele două măsuri de fonduri europene POC:

Măsura 1 – microgranturi de 2.000 Euro- cheltuielile eligibile

În măsura 1 vor fi disponibile fonduri de 100 de milioane de euro din care vor fi acordate microgranturi de câte 2.000 de euro fiecare unor beneficiari: microîntreprinderi și firme mici și mijlocii (IMM) care nu au avut angajați anul trecut, PFA, ONG-uri și cabinete medicale individuale care au implicate în lupta anti-COVID-19.

Finanțarea se va face în ordinea primul venit – primul servit.

  • Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:
  • a)    cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
  • b)    datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități potrivit contractelor încheiate;
  • c)    cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat;
  • d)    cheltuieli privind achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază, cu excepția serviciilor de consultanță, studii și alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă;
  • e)    cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV- 2;
  • f)    cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activității curente;
  • g)    cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității;
  • h)    cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului.

Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face după depunerea decontului pe eșantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.

Beneficiarii de microgranturi vor da o declarație pe proprie răspundere în aplicația de înscriere prin care își vor asuma faptul că utilizarea microgranturilor în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor pentru recuperarea ajutorului de stat.

Codul CAEN pe care aplicatul aplică trebuie să fie autorizat la momentul înscrierii.

Firmele aplicante trebuie să fie din domeniile din anexa 1 a OUG 130/2020.

Înscrierile în cadrul măsurii se vor face în două etape distincte:

  • 1. Etapa de creare profil, user și parolă, unde aplicanții vor înregistra cu semnătură electronică atât datele reprezentantului legal/împuternicit cât și datele IMM/PFA/ONG/CMI eligibile conform art 3.2, alin (1) din prezenta procedură.
  • 2. Etapa de înscriere în cadrul măsurii “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” în care aplicanții, cu profilul, user, și parola generate în prima etapă, vor completa și transmite formularul de înscriere (va fi un formular anexat la procedură).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS