1 de 6

Peste o sută de craioveni au protestat paşnic sâmbătă, pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân. Astfel de evenimente au avut loc în întreaga Europă, dar şi în oraşe de pe continentul american, în semn de solidaritate pentru ceea ce se întâmplă în România în această perioadă.

Iubitori de animale din Craiova au venit în nume propriu sâmbătă, pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte eutanasierea în masă a câinilor fără stăpân. Oamenii au manifestat paşnic, afişând pancarte cu mesaje împotriva cruzimii faţă de animale şi împotriva autorităţilor.
„Nimeni nu vrea câini pe stradă. Dacă din ‘89 toţi banii ar fi fost folosiţi în mod corect şi ar fi fost sterilizate în primul rând căţelele, probabil, acum nu am mai fi discutat despre problema asta. Din păcate, banii au fost furaţi, iar poporul văd că nu vrea să ştie cine a furat banii, vrea numai moartea câinilor. E ciudat. Mi se pare anormal să stăm pasivi la furtul continuu al banilor“, a explicat Valentin Catană, unul dintre manifestanţi.
Alţi protestatari consideră că maidanezii nu sunt omorâţi prin eutanasiere, ci prin alte metode. „Eutanasierea este groaznică. Sunt şi ele nişte vietăţi, în definitiv. Dumnezeu a lăsat pe pământ şi animale, şi oameni, numai că oamenii câteodată sunt animale bipede. Eu cred că deja s-au omorât destui câini. Am văzut şi la Mihăileşti, şi la Breasta, s-au omorât în masă şi fără eutanasiere. Asta este problema. Eu am vreo 16 animale acasă“, a spus Mirela Gaspar.

Una dintre nemulţumiri – îngreunarea adopţiei

Unii dintre manifestanţi au venit însoţiţi de animalele lor de companie, fie ele câini de rasă sau maidanezi adoptaţi, pentru a da greutate acestui protest. Una dintre revendicările pe care le au iubitorii de animale este înlesnirea procesului de adopţie, având în vedere cerinţele autorităţilor locale la adoptarea unui câine din adăpost. „Am venit pentru că s-a ajuns prea departe cu uciderea câinilor fără stăpân. Fiecare a venit în numele lui aici, iar părerea mea este că e inuman ceea ce se întâmplă, că violenţa împotriva animalelor a escaladat. Persoanele cu care am discutat şi care sunt apropiate de mine au ajuns să nu mai suporte ceea ce se întâmplă, ni se pare că suntem agresaţi fizic şi psihic pentru că, atâta vreme cât ai un căţel pe care vrei să îl iei, ţi se pun piedici. Ni se pare că se împiedică adopţia. Ca să ceri unei persoane în vârstă să vină să facă dovada că are unde să ţină câinele… Până la urmă, la persoanele în vârstă, uneori câinele sau pisica sunt singurele suflete care le mai ţin de urât“, a considerat Cristina Popa. Conform normelor Legii câinilor fără stăpân, asumate şi de consiliile locale din ţară, adoptatorul trebuie să facă dovada unui spaţiu de minimum 2,5 metri pătraţi în locuinţă pentru fiecare câine sau a unui teren suficient de mare dacă doreşte să îl ţină într-o curte. Totodată, persoana care adoptă minimum trei câini şi îi adăposteşte la bloc trebuie să aibă şi acordul vecinilor, ştampilat şi parafat de asociaţia de proprietari. Acordul vecinilor este necesar şi pentru adoptatorul a minimum trei câini pe care intenţionează să îi ţină în curte.
Proteste de solidaritate împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân au avut loc în mai multe oraşe din România, dar şi din Germania, Irlanda, Finlanda, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Canada, America sau Columbia.

Protest şi la Târgu Jiu

La Târgu Jiu, Asociaţia de protecţie a animalelor „Pro Animals“ din Târgu Jiu a protestat împotriva eutanasierii câinilor comunitari din municipiu şi din judeţ. Reprezentanţii Asociaţiei au amplasat un banner pe porţile clădirii pe care o administrează, cu mesaje împotriva autorităţilor. Asociaţia are grijă de câteva sute de animale în adăpostul de la marginea oraşului Târgu Jiu. Aici câinii beneficiază de adăpost, hrană şi servicii medicale. Costurile sunt suportate de „ProAnimals“ care are susţinerea unor organizaţii nonguvernamentale din afara ţării.

Vor cât mai multe adopţii

Asociaţia propune campanii de sterilizare şi adopţie a câinilor comunitari. Reprezentanţii Asociaţiei au declarat că soluţia la eutanasiere este realizarea de adopţii de cetăţeni. „Da, ne pasă! Avem sprijin din partea a foarte mulţi oameni din România şi din afara ţării care iubesc animalele şi care nu vor ca acestea să fie ucise. Este o campanie care se adresează tuturor celor care pot face foarte mult pentru a salva viaţa unui animal adoptându-l. Există soluţii mai bune decât uciderea câinilor: sterilizarea, adopţii, măsuri civilizate“, au precizat reprezentanţii Asociaţiei de protecţie a animalelor „ProAnimals“ din Târgu Jiu. În oraş, mai există un adăpost canin are aparţine Primăriei Târgu Jiu.

http://www.youtube.com/watch?v=vKD-3RWpCfg

1 de 5

Indiferent de locul de muncă, femeile s-au făcut tot timpul remarcate, au ajuns în centrul atenţiei, au coordonat zeci sau sute de oameni, au condus destine, au salvat vieţi. Într-un cuvânt, s-au afirmat. Cu prilejul Zilei de 8 Martie, Gazeta de Sud vă prezintă câteva dintre femeile din Craiova care sunt cunoscute, apreciate pentru ceea ce fac, femei dedicate carierei, femei care au reuşit în viaţă.

Cristiana Teodorescu: „Am descoperit secretul tinereţii fără bătrâneţe“

O fire energică, care îşi împarte zilnic timpul între cerinţele studenţilor şi activităţile de conducere, aşa o descriu toţi cei care o cunosc pe Cristiana Teodorescu, prorectorul Universităţii din Craiova. Activitatea pe care o desfăşoară este foarte solicitantă, dar în acelaşi timp o menţine în formă. „În fiecare an noi, cadrele didactice, nu îmbătrânim pentru că vine o nouă generaţie de tineri, de la care luăm energie. Acesta este un dar de la Dumnezeu. Această meserie este una dintre puţinele care a descoperit secretul tinereţii fără bătrâneţe“, aşa vorbeşte profesoara Cristiana Teodorescu despre activitatea pe care o desfăşoară. Este dedicată trup şi suflet profesiei, a cărei frumuseţe a descoperit-o pe parcurs. „Visul meu a fost să lucrez într-un muzeu şi să organizez expoziţii de artă. Mi-am început însă cariera în învăţământul preunivesitar, ca profesor de limba franceză, chiar la învăţământul primar. Din 1983, studiul limbilor străine s-a scos de la învăţământul primar şi s-a introdus prima limbă străină la clasa a V-a şi apoi a doua limbă străină la clasa a VI-a. Căderea a fost dramatică şi am trecut pe limba română, care a fost a doua specializare şi care mi-a adus bucurii prin premiile la olimpiade obţinute de elevi“, povesteşte prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu.

A creat noi specializări

Chiar dacă orele s-au redus, prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu nu a părăsit sistemul educaţional. În 1991, a ajuns asistent universitar la Universitatea din Craiova, unde îşi derulează şi astăzi activitatea. În cei peste 20 de ani de activitate desfăşurată la Facultatea de Litere, şi-a pus amprenta asupra specializărilor. „De începuturile universitare se leagă amintiri foarte frumoase. Eram asistent universitar când am început să lucrăm la un proiect foarte mare, specializarea inginer electric la care se preda în limba franceză.  Din nefericire, interesul pentru studiul ingineriei electrice în limba străină a scăzut şi nu se mai şcolarizează. Şi atunci m-am orientat cu precădere către Facultatea de Litere, unde am făcut alte proiecte dragi mie. În 1998, am propus o nouă specializare la Facultatea de Litere – Traducere şi Interpretare – care împlineşte aproape 16 ani, o specializare recunoscută şi necesară la nivelul pieţei româneşti. În 2002, am iniţiat altă specializare la fel de dragă, Comunicare şi Relaţii Publice, care este continuată şi azi“, povesteşte prorectorul Universităţii din Craiova.

Are foarte puţin timp liber

Din 2012, prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu a ajuns la conducerea universităţii ca prorector la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Imagine Academică şi a început să lucreze pentru a creşte numărul de parteneriate cu universităţile din străinătate. Timpul rămas liber este foarte puţin şi îl foloseşte pentru a citi sau pentru a vizita muzee din străinătate. De altfel, îi este foarte drag să stea alături de familie, care îi simte lipsa de multe ori. „Familia este nefericită. De foarte multe ori, pe uşa apartamentului se pune afiş cu «Hotel Teodorescu», pentru că ajung numai seara acasă. Îmi pare rău că nu reuşesc să stau mai mult cu copiii care cresc şi nu mă pot bucura de evoluţia lor. M-aş bucura să-i văd crescând, să-i aud rostind fiecare cuvânt pe care îl învaţă, să mă bucur de fiecare şotie pe care o fac“, mărturiseşte prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu. Fire sensibilă, Cristiana Teodorescu îndrăgeşte plimbările în parc şi se gândeşte la primăvară ca la un moment sensibil, iar cu ocazia zilei de 8 Martie transmite femeilor putere, înţelepciune, rezistenţă, încăpăţânare şi bucuria unei vieţi frumoase.

Carmen Rusan

Femeia care a susţinut integrarea copiilor cu dizabilităţi în învăţământul de masă

Carmen Pascu este una dintre femeile Craiovei care a luptat pentru drepturile copiilor care au avut ghinionul de a se naşte cu probleme grave medicale. Crede în mâna destinului şi este convinsă că, în mare parte, „hazardul“ i-a conturat viaţa profesională. Are ambiţii mari şi îşi doreşte ca în numai câţiva ani să creeze ateliere ocupaţionale pentru copiii care astăzi se află în şcoli speciale sau integraţi în învăţământul de masă, care însă nu au posibilitatea de a urma un liceu, de a se angaja. „Am plecat la Timişoara cu dorinţa de a ajunge inginer. Îmi amintesc că în acele timpuri era o concurenţă acerbă, erau cozi interminabile la înscrierea la facultate. Pasionată foarte mult de matematică, mi-am schimbat opţiunea brusc de a urma ingineria şi m-am înscris la această facultate. A fost ca un făcut, numerele 937 m-au urmărit parcă, mi-au marcat destinul. Cu 9,37 am intrat la facultate, cu aceeaşi medie avea să intre la facultate primul copil pe care l-am meditat, iar de-a lungul anilor m-am izbit în numeroase situaţii extrem de importante pentru familia mea de aceste numere… Ca dascăl de matematică, cred că eram extrem de exigentă, «rigidă», aş putea mărturisi. Doream ca tot ceea ce eu nu înţelesesem în anii de şcoală, ceea ce mi se păruse greu, să reuşesc să transmit elevilor mei, astfel încât să pară simplu, logic, să nu le creeze probleme. Iniţial, am fost dascăl în Dobrogea. Îmi amintesc cum îmi ascundeam buletinul doar pentru a nu fi obligată să îmi schimb adresa, să îmi fac mutaţie în alt loc… Eram legată sufleteşte de Craiova şi odată cu Revoluţia am revenit acasă. Am ajuns profesoară de matematică în comuna Bârca. În anul următor nu au mai fost scoase la concurs posturi pentru profesorii de matematică şi am ajuns astfel la o şcoală specială. Destinul a lucrat pentru mine… Iar în momentul în care am primit drept replică din partea unui dascăl: «Loveşte-l şi tu, dar să nu-i dai la cap» atunci când vorbea despre un copil cu handicap, am înţeles că misiunea mea este să schimb mentalităţi. Am realizat atunci că aceşti copii trebuie să devină vizibili, că cineva trebuie să lupte pentru drepturile lor. Am dat startul unui proiect-pilot, care a dus la naşterea Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară, un proiect de voluntariat în care sunt implicaţi, la ora actuală, peste 2.000 de participanţi din întreaga ţară. Am avut satisfacţia să am sprijinul unor persoane speciale. În şcoala noastră a ajuns consilierul Baronesei Emma Nicholson, Muir John Potter, care a contribuit la dezvoltarea acestei instituţii“, a povestit Carmen Pascu, director la Şcoala Specială „Sfânul Mina“, din Craiova, membru în Comisia de învăţământ din cadrul Ministerului Educaţiei.

300 de copii cu dizabilităţi vor participa la Jocurile Naţionale Special Olympics

Nu s-a oprit însă aici. A decis ca micuţii integraţi în învăţământul de masă din judeţul Dolj au nevoie de profesori de sprijin la clasă. A reuşit ca din doi astfel de dascăli, astăzi să fie un grup de 19. Este cea care îi coordonează pe profesorii itineranţi din toată Oltenia. Pe termen scurt are ambiţii mari. „În numai câteva săptămâni, Craiova va găzdui Jocurile Naţionale Special Olympics, dedicate copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi mintale. Vor fi probe de atletism, de săritură în lungime, bocce şi badminton sau baschet, la care vor participa aproximativ 300 de copii atât din România, cât şi de la şcolile speciale din Serbia. Am rugat pe toţi cei care au putere de decizie în Craiova să ne dea bani pentru masa acestor copii. Am primit chiar în aceste zile promisiuni că această problemă va fi rezolvată. Alt proiect extrem de important este acela de a înfiinţa ateliere protejate pentru aceşti copii cu dizabilităţi. Au dreptul să studieze, au dreptul să înveţe meserie, iar noi suntem obligaţi să le facilităm acest lucru“, a adăugat Carmen Pascu.
Dincolo de toate, acest militant pentru drepturile copiilor este mama unei tinere de 24 de ani, Oana Pascu, cea care a împlinit-o, aşa cum mărturiseşte, „ca om“. A învăţat-o ce înseamnă iubirea, dăruirea şi acceptarea.
Cititoarelor Gazetei de Sud, Carmen Pascu le transmite „să rămână veşnic tinere în suflet“ şi să lupte pentru visele lor.
Ana Dănescu

Maria Sasu a lăsat medicina pentru a face afaceri

Deşi s-a specializat în medicină generală, Maria Sasu a renunţat să mai profeseze şi s-a dedicat afacerilor, împreună cu soţul său, Ştefăniţă Sasu, tot medic, şi cu fiul lor, Dinu, în vârstă de 26 de ani. În 1993 şi-au înfiinţat firma Sasu Company SRL şi au pus bazele unei afaceri ce urma să devină solidă câţiva ani mai târziu: catering. Familia Sasu şi-a mai deschis o firmă de profil, Helping Hand, cu care împarte „podiumul“ în domeniul acesta de activitate, atunci când vine vorba de premierea excelenţei în afaceri la „Topul Firmelor“. Sasu mai deţine şi restaurantul Chez Nous din Craiova.
A lăsat medicina şi s-a apucat de afaceri pentru „a avea mai multă libertate“: „Ne-am păstrat dreptul de liberă practică. Dacă este nevoie de noi, putem să practicăm medicina legal, dar avem mai multă libertate în afacerea aceasta“.
Femeia de afaceri povesteşte cum, la început, toţi angajaţii firmei, de la proprietar şi până la persoana care spăla vasele, mergeau în oraş să ducă mâncarea acolo unde aveau comenzi. La ora actuală, au dezvoltat o întreagă fabrică unde se produce mâncare la nivel industrial, la ieşire din Craiova, pe lângă fabrica de bere. Maria Sasu spune că fabrica sa de mâncare produce peste 1.000 de porţii de hrană pe zi, iar capacitatea de producţie a fabricii este de 4.000 de porţii. Cunoscută în oraş drept Sas Catering, compania are contracte ferme cu un cămin de bătrâni situat în comuna Malu Mare, unde livrează hrana pentru mic dejun, prânz şi cină, dar şi cu o şcoală privată din Craiova.

„E firma fiecăruia dintre angajaţi“

Maria Sasu munceşte de dimineaţa şi până seara. Întrebată cum se împarte o femeie de afaceri între business şi viaţa de familie, Maria Sasu a explicat: „Din fericire, întreaga mea familie este aici! Şi fiul meu a făcut o specializare în America şi a venit cu forţe proaspete, în special pentru organizarea de evenimente“. Firma de catering produce mâncare pentru aproape orice tip de eveniment, de la nunţi, botezuri şi evenimente cu bufet suedez şi până la pomeni, cine speciale «a la carte». Cel mai mare eveniment pe care l-a organizat Maria Sasu şi echipa ei a fost unul la care au servit 2.000 de oameni deodată.
Echipa este deosebit de importantă pentru Maria Sasu. „Este firma fiecăruia. Aici munceşte fiecare pentru firma lui“, a explicat femeia de afaceri.
Cel mai important lucru în fabrica de mâncare este calitatea şi prospeţimea. Femeia a mărturisit că au mai fost probleme legate de gustul mâncării, care nu tot timpul a fost pe placul clienţilor. „Eu am încercat să educ clientul să mănânce modern, nu cu prăjeli, nu cu legume fierte până nu mai au gust. Aceste sfaturi vin, în primul rând, de la profesia mea de medic“.

Urare de 8 Martie

Vădit emoţionată şi cu lacrimi în ochi, Maria Sasu, în vârstă de 51 de ani,  transmite gândurile ei bune pentru toate femeile: „De Ziua Femeii, le transmit tuturor doamnelor să nu uite că în familie ele sunt gâtul. Capul familiei este bărbatul, dar familia depinde de organizarea femeii, de disciplina ei, de puterea ei de muncă şi de mintea ei depinde toată bunăstarea familiei. Sunt convinsă de acest lucru, pentru că în familia mea aşa este“.
Ramona Olaru

Elena Ioniţă, de 34 de ani în sala de operaţie

Prof. univ. dr. Elena Ioniţă conduce de peste 20 de ani Clinica ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova şi are la activ mii de operaţii. Spune că nu a contorizat niciodată numărul intervenţiilor chirurgicale efectuate şi că în fiecare zi intră cu plăcere în sala de operaţie şi iese abia după ce sunt rezolvaţi toţi bolnavii programaţi. „Nu ai cum să te simţi obosită, atâta timp cât îţi place ceea ce faci“, spune prof. dr. Elena Ioniţă. De altfel, acesta este şi secretul longevităţii sale în sala de operaţie: munca făcută cu plăcere.
S-a născut la Orodel, la 16 noiembrie 1950, şi a absolvit în 1977 Facultatea de Medicină din Craiova (Medicina Generală), specializarea principală fiind de medic primar otorinolaringologie (ORL). Din 1993, este şefa Clinicii ORL de la SJU Craiova, iar din 1998 este doctor în medicină. În sala de operaţie a intrat prima dată în februarie 1980, iar de atunci prin mâna sa au trecut mii de pacienţi. Astăzi, dr. Elena Ioniţă operează cu aceeaşi pasiune şi dragoste pentru meserie ca în primii ani de chirurgie, pentru că scopul său a rămas acelaşi: să ajute omul bolnav. „Am dat examen la Medicină în ideea de a ajuta bolnavul, sigur asta şi pentru că în familie am avut medici care mi-au insuflat acest lucru. În timpul facultăţii, am susţinut la începutul anului VI un concurs de internat pe chirurgie, pentru că am fost remarcată cu manualitate foarte bună, şi aşa am ales să fac o specialitate chirurgicală. Am optat pentru ORL, pentru că mi s-a părut o specialitate delicată, care face mult bine oamenilor“, povesteşte Elena Ioniţă.

„Cea mai mare bucurie, când bolnavului îi faci un bine“

La ORL se fac tot felul de intervenţii chirurgicale, unele considerate urgenţe de gradul zero, dar pentru dr. Elena Ioniţă ele au devenit o rutină: operaţiile de la nivelul nasului – fie că este deviaţie de sept, rinită cronică hipertrofică, polipoză nazală sau o sinuzită care poate se dea complicaţii ce pun viaţa pacientului în pericol – cele de la nivelul urechii, în general intervenţii chirurgicale pe perforaţii de timpan recente. „Efectuăm şi intervenţii chirurgicale pe faringe, amigdale, tumori amigdaliene, cancere de laringe în diverse stadii, adenopatii cervicale, care întotdeauna sunt secundare unor cancere ce se localizează în organele ORL“, mai spune dr. Elena Ioniţă, care intră în sala de operaţie în fiecare dimineaţă, în jurul orei 9.00, şi nu iese până nu se termină tot programul operator. „Uneori avem şi cinci-şase operaţii pe zi, depinde cât sunt de complicate. Dacă este vorba de un cancer de laringe, intervenţia durează cel puţin patru ore“, explică medicul craiovean.
Pentru prof. dr. Elena Ioniţă, cel mai fericit moment este „acela când ne vin bolnavii la control, în special cei cu cancer de laringe, şi trăiesc peste cinci ani, adică vin la noi la 10, la 15, la 20 de ani de la operaţie“. „Cea mai mare bucurie este aceea când bolnavului îi faci un bine. Acestea sunt lucrurile care ne fac fericiţi, faptul că salvăm vieţi, pentru că lucrăm pe aparatul respirator şi orice pacient la noi poate fi urgenţă de gradul zero“, afirmă Elena Ioniţă.
Nu vorbeşte de greutăţi, „pentru că noi aici ne-am obişnuit cu greul“ şi vrea să transmită pacienţilor că la Craiova se pot face toate intervenţiile chirurgicale care ţin de specialitatea ORL. Şi mai doreşte ceva: să-i înveţe şi pe alţii meserie, „aşa cum şi eu am avut de la cine să învăţ, de la profesorul Savel Obreja, care era recunoscut pe plan naţional ca fiind cel mai bun medic orelist din ţară“. „Vreau să-i învăţ doar pe cei care VOR cu adevărat, pentru că nu o să primească nimeni învăţătura cu pâlnia. Dacă nu vrei, nu vei învăţa“, susţine prof. dr. Elena Ioniţă.
Marian Apipie

Monica Cojocaru, singura femeie-pilot din campionat

Craioveanca Monica Cojocaru este pasionată de maşinile puternice. Tânără de 35 de ani este singura femeie care concurează de câţiva ani în Campionatul Naţional de Viteză în coastă, măsurându-şi forţele cu zeci de bărbaţi. Pasiunea pentru „motoare“ i-a fost ino­culată de la o vârstă fragedă chiar de tatăl său, pilotul Petre Cojocaru, multiplu campion naţional şi maestru emerit al sportului.
De mică, Monica a început să facă primii paşi în lumea sportului cu motor şi să se îndrăgostească din ce în ce mai tare de mirajul numit automobilism. Una dintre cele mai emoţionante amintiri este aceea când a participat la primul său raliu şi l-a avut copilot pe tatăl său. La festivitatea de premiere, Petre Cojocaru i-a oferit fiicei sale o medalie, ca simbol al predării ştafetei către „fata şi totodată băiatul lui“, aşa cum îi spune mereu.
„Mă mândresc cu fiica mea. Este o fată cuminte, deş­teaptă şi frumoasă. La prima vedere pare o tinerică firavă, dar este foarte puternică. Mă uimeşte şi pe mine. La curse merge fără copilot. Ştie toate coastele din ţară şi se luptă de la egal la egal cu bărbaţii, care au maşini mult mai puternice. Faptul că este singura femeie din campionat nu i se pare nimic deosebit. Băieţii o respectă. În schimb, în ceea ce priveşte sprijinul financiar din partea unor sponsori lumea nu s-a înghesuit deloc fiind vorba despre o fată“, a spus tatăl Monicăi, Petre Cojocaru.  
Acesta a adăugat că până acum fiica sa a cheltuit cam 100.000 de euro în competiţii.
Când nu este la raliu, Monica are o mulţime de alte activităţi: este profesor de discipline economice la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu“ din Craiova, se ocupă de firma ei şi a tatălui, profesează şi ca instructor auto, lector pentru formarea managerilor în transport, traducător autorizat etc.
Monica, care „aleargă“ pe un Peugeut 206 RC, s-a regăsit luna trecută printre laureaţii Galei Campionilor, primind premiul special pentru continuitate şi frumuseţe în sport şi totodată a fost recompensată şi pentrul locul patru ocupat în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, la Grupa A.
Daniela Mitroi-Ochea