22.9 C
Craiova
miercuri, 17 august, 2022
Știri de ultima orăSportVoleiSCMU Craiova întâlneşte Turda într-un meci de totul sau nimic

SCMU Craiova întâlneşte Turda într-un meci de totul sau nimic

-

Ultimul duel al anului pentru voleibalistele de la SCMU Craiova va fi unul de intensitate maximă, dar şi de o importanţă mare. Sâmbătă, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă vine Turda, o formaţie nou-promovată, care se află în luptă directă cu fetele noastre pentru salvarea de la retrogradare. Meciul va fi cu atât mai interesant cu cât cele două combatante sunt separate în clasament de doar trei puncte, iar obiectivul amândurora este acelaşi: victoria!

SCMU vine după trei eşecuri consecutive cu acelaşi scor, 3-0, dar trebuie menţionat că toate disputele au fost contra echipelor europene din Divizia A1. De partea cealaltă, Turda are tot trei înfrângeri la rând, fără punct luat. Pe rând, Voluntari, Dinamo şi Rapid nu le-au dat nicio şansă adversarelor Craiovei de sâmbătă.

În cadrul unei conferinţe de presă, antrenorul oltencelor, Lucian Zlotea, a recunoscut că o victorie cu Turda valorează ca şase puncte, nu trei, câte pot lua în mod normal.

„Urmează ultima etapă din tur, un meci foarte important pentru noi, cu Turda. Este una dintre echipele pe care noi trebuie să le învingem în acest campionat. Putem spune că este un meci decisiv pentru această primă parte de campionat. Pornim încrezători, mergem la victorie şi trebuie să menţionez că este obligatorie victoria. Va fi greu, pentru că au jucătoare bune, columbience, un antrenor valoros, dar trebuie să le depăşim. În meciurile cu Blaj şi Târgovişte am avut ceva sincope, dar, per total, s-a văzut un joc relativ bun al nostru. Acum, cu Turda, trebuie să ne concentrăm de 10 ori mai mult decât în precedentele jocuri. Pentru noi o victorie în acest meci nu înseamnă trei puncte, ci şase, pentru că jucăm cu o contracandidată.

Fetele au nevoie de refacere, de o pauză. Cu toţii vrem de sărbători acasă, este normal. Pentru noi este important rezultatul de acum, iar apoi, când revenim după mini-vacanţa această, să avem un suflu nou, o energie şi mai mare în perspectiva returului“, a spus Lucian Zlotea.

Vezi în Video ce a spus şi Laura Simoniia!

Clasament:
1.Alba Blaj 30 puncte (setaveraj 30-2)
2.Târgoviște 23 (25-7)
3.Lugoj 21 (24-12)
4.Voluntari 23 (27-12)
5.Medgidia 19 (22-15)
6.Rapid 17 (19-14)
7.Dinamo 13 (17-22)
8.Mioveni 12 (17-21)
9.Bacău 7 (9-22)
10.Craiova 6 (9-26)
11.Turda 3 (5-24)
12.Cluj 1 (2-30)

Citeşte şi: Final perfect de an pentru voleibalişti! SCMU Craiova, misiune îndeplinită la Baia Mare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Doi frați s-au regăsit după 30 de ani cu...

Doi frați din județul Gorj, despărţiţi la divorţul părinţilor,...

ȘTIRI GdS