9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiDănuţ Pascu, antrenor SCMU Craiova: „Rezultatul final este pe gustul nostru“

Dănuţ Pascu, antrenor SCMU Craiova: „Rezultatul final este pe gustul nostru“

Voleibaliştii de la SCMU Craiova au impresionat şi anul acesta, iar acum se pot lăuda cu locul al treilea la final de sezon şi, inclusiv, cu medaliile de bronz.

Antrenorul Craiovei, Dănuţ Pascu, a vorbit cu GdS despre meciurile solicitante din acest weekend şi şi-a felicitat jucătorii pentru evoluţiile excelente din ultima vreme.

„Ambele turnee din play-off au fost foarte obositoare, solicitante. Presiunea şi stresul erau la maxim, iar toate echipele aveau şanse la o clasificare mai bună. Au fost meciuri încinse, de luptă mare, dar, într-un final, am făcut faţă acestei presiuni şi iată că rezultatul este pe gustul nostru. Cel mai important meci al turneului a fost cel cu Steaua, pentru că de acel joc depinde clasarea noastră pe podium. Nu pot decât să remarc că băieţii au înţeles importanţa meciului, că au jucat la capacitate maximă şi că s-au bătut pentru fiecare minge“, a spus Dănuţ Pascu, pentru GdS.

Titlul şi cupa, obiective pentru viitor

Chiar dacă a obţinut toate medaliile din postura de antrenor al Craiovei, Dănuţ Pascu îşi doreşte să ridice deasupra capului şi trofeul Cupei României, cel care îi lipseşte deocamdată din palmares. De asemenea, tehnicianul oltenilor a anunţat că în perioada imediat următoare încep pregătirile pentru sezonul următor.

„Mi-aş dori pentru anul viitor să ne înscriem în cupele europene şi să mergem cât mai sus, dar depinde de situaţia cu pandemia. Dacă ar fi să-mi mai doresc ceva, ar fi încă un titlu de campion, dar şi o cupă. În palmaresul meu nu am o Cupă a României şi îmi doresc neapărat. Sezonul viitor se anunţă mult mai strâns şi mai echilibrat decât acesta. Într-o primă fază, am avut discuţii cu jucătorii, iar săptămâna viitoare aş dori şă semnăm nişte prelungiri de contracte. Bineînţeles, vom vedea câţi mai rămân, iar apoi ne facem planurile să vedem ce aducem“, a încheiat Pascu.

Citeşte şi: Universitatea Craiova, locul al 7-lea la turneul final al Diviziei A – Masculin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS