8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleiTârgu Mureş, următoarea ţintă a voleibalistelor

Târgu Mureş, următoarea ţintă a voleibalistelor

Echipa feminină de volei SCM „U” Craiova vrea să îşi continue forma bună din startul campionatului şi după derbiul de sâmbătă, de la Târgu Mureş. Meciul din sala „UMF” este programat la ora 11.00 şi contează pentru etapa a 4-a din Divizia A2 Vest.

Tehnicianul Craiovei, Lucian Zlotea, a prefaţat duelul cu Târgu Mureş şi consideră că victoria poate fi obţinută dacă jucătoarele vor fi concentrate şi nu vor mai face greşeli.

„Urmează o partidă dificilă, una dintre cele mai grele din acest început de campionat. Îmi propun să câştigăm jocul de la Târgu Mureş, însă sunt conştient că au o echipă valoroasă, cam de nivelul nostru. Dacă nu vom reuşi să eliminăm o parte din greşelile individuale, ne va fi foarte greu să câştigăm. Sper să prindem o zi bună la Târgu Mureş, să ne facem jocul şi să ne menţinem moralul bun pe care l-am căpătat după primele trei etape”, a declarat Lucian Zlotea, antrenorul formaţiei craiovene.

Clasament: 1. SCM „U” Craiova 9 (9:0), 2. CSU Medicina Târgu Mureş 9 (9:1), 3. CSU Oradea 6 (6:5), 4. CSS Turda 3 (4:7), 5. Politehnica Timişoara 0 (2:9), 6. CSM Sighetu Marmaţiei 0 (1:9).

Articol scris de Tibi Cocora

Poate te interesează şi: Liga Europa, etapa a 4-a din faza grupelor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS