13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisJaqueline Cristian a produs surpriza! Victorie mare cu Tauson în optimile Transylvania Open

Jaqueline Cristian a produs surpriza! Victorie mare cu Tauson în optimile Transylvania Open

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open, singurul de categoria WTA 250 din România, după ce a învins-o pe daneza Clara Tauson, cu 6-4, 6-0, joi, în BT Arena din Cluj-Napoca. Jaqueline Cristian (25 ani, 81 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 21 de minute, într-un meci în care a reuşit 4 aşi, iar adversara sa a comis 7 duble greşeli.

Tauson (21 ani, 80 WTA) a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unor probleme la spate după doar câteva game-uri.

Cele două jucătoare sunt la egalitate acum în meciurile directe, 3-3, ultimele două fiind victorii ale danezei. Săptămâna trecută, Tauson s-a impus cu 6-2, 6-0 în calificări la Linz.

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 6.608 dolari şi 54 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe letona Anastasija Sevastova, un duel în premieră.

Citeşte şi: Patrick Muratoglu a declarat, în faţa Tribunalului de Abitraj Sportiv, că e vinovat pentru doparea Simonei Halep

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS