14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSă înceapă turneul! Româncele şi-au aflat primele adversare de la AO 2024

Să înceapă turneul! Româncele şi-au aflat primele adversare de la AO 2024

Sorana Cîrstea, Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian şi-au aflat, joi, adversarele din runda inaugurală a turneului Australian Open, primul de Mare Slem al anului, după efectuarea tragerii la sorţi.

Cîrstea (33 ani, 26 WTA) a fost desemnată cap de serie numărul 22 şi va juca în primul tur contra chinezoaicei Yafan Wang (29 ani, 97 WTA), scorul meciurilor directe fiind egal, 1-1. Sorana Cîrstea, care nu are nicio victorie în acest sezon, a învins-o pe Wang în 2017, în primul tur la Wuhan, cu 6-3, 6-3. Chinezoaica se impusese la prima lor confruntare, în 2015, la Saint-Gaudens (Franţa), în primul tur, cu 7-6 (7/1), 4-6, 6-2.

Ana Bogdan (31 ani, 66 WTA) va debuta contra unei adversare venite din calificări. Dacă va trece de aceasta, românca o va înfrunta probabil pe campioana en titre, Arina Sabalenka. La rândul ei, bielorusa va debuta contra unei jucătoare venite de pe tabloul preliminar.

Jaqueline Cristian (25 ani, 84 WTA) va evolua în prima rundă contra cehoaicei Katerina Siniakova (27 ani, 49 WTA). Aceasta a ieşit victorioasă în prima lor confruntare, în 2022, în primul tur la Dubai, cu 6-1, 7-5.

Nu a mai venit nimeni din calificări

România a ratat şansa de a avea un număr mai mare de reprezentante la turneul de la Melbourne, după ce Irina Bara (28 ani, 183 WTA) a fost întrecută de germanca Eva Lys (21 ani, 141 WTA), semifinalistă la Transylvania Open în octombrie, cu 6-1, 6-2, în runda a doua a calificărilor.

Bara s-a ales cu un cec de 44.100 de dolari şi 20 de puncte WTA.

Principala favorită, poloneza Iga Swiatek, va avea parte de un debut în forţă, contra americancei Sofia Kenin, campioana din 2020. Dacă va trece de Kenin, Swiatek va juca împotriva câştigătoarei dintre americanca Danielle Collins şi germanca Angelique Kerber.

Kazaha Elena Rîbakina, finalista de anul trecut, va juca în primul tur contra cehoaicei Karolina Pliskova (37 WTA).

Jucătoarea americană Coco Gauff, care a câştigat ultimul turneu de Mare Slem la feminin (US Open 2023), va debuta contra slovacei Anna Karolina Schmiedlova (67 WTA).

Britanica Emma Răducanu o va înfrunta pe americanca Shelby Rogers în primul tur.

Citeşte şi: Irina Bara nu a avut nicio şansă cu Eva Lys şi a părăsit AO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS