9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGabriela Ruse, în turul al doilea al calificărilor la US Open. Avem şi două perdante

Gabriela Ruse, în turul al doilea al calificărilor la US Open. Avem şi două perdante

Tenismena Gabriela Ruse a învins-o pe Kristina Mladenovic cu 6-2, 6-2, marţi seară, în prima rundă a calificărilor de la turneul US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, care are loc la arenele „Flushing Meadows“ din New York.

Sportiva noastră (26 ani, 166 WTA) a obţinut victoria în doar 65 de minute în faţa franţuzoaicei (30 ani, 185 WTA). Mladenovic nu şi-a creat nicio minge de break în acest meci. Ruse a fost mai bună la mingile directe câştigătoare, 12-4, având net mai puţine erori neforţate, 12-28.
Gabriela Ruse şi-a asigurat un cec de 34.500 de dolari şi 20 de puncte WTA, informează Agerpres.

În turul secund o va înfrunta pe maghiara Dalma Galfi (25 ani, 117 WTA). În faţa acesteia a pierdut ambele partide disputate până acum.

Jaqueline Cristian şi Miriam Bulgaru au prierdut

Alte două românce aflate în cursa pentru accederea pe tabloul principal de la US Open, Jaqueline Cristian şi Miriam Bulgaru, au fost învinse în runda inaugurală a calificărilor.

Jaqueline Cristian (25 ani, 100 WTA) a fost întrecută de belarusa Irina Şimanovici (26 ani, 162 WTA) cu un sec 6-3, 6-1. Disputa s-a finalizat în doar 61 de minute. Românca a încheiat cu 5 duble greşeli, nu şi-a creat nicio minge de break, a avut 11 winners (18 Şimanovici) şi 12 erori neforţate (9 Şimanovici).

Miriam Bulgaru (24 ani, 214 WTA) a fost învinsă cu 6-3, 7-5 de indianca Ankita Raina (30 ani, 182 WTA). Meciul a durat două ore şi 15 minute. Bulgaru a încheiat cu 3 aşi, 5 duble greşeli. A reuşit însă să fructifice doar două din cele 14 mingi de break create. Românca a fost superioară la winners, 35-29, dar a avut şi mai multe erori neprovocate, 42-38.

Jaqueline Cristian şi Miriam Bulgaru s-au ales fiecare cu 22.000 de dolari şi 2 puncte WTA.

Irina Bara (28 ani, 215 WTA) o va întâlni în primul tur pe germanca Noma Noha Akugue (19 ani, 144 WTA).

Pe tabloul principal vor juca Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan şi Patricia Ţig.

Citeşte şi: Juniori | Rezultate modeste în weekendul trecut pentru Universitatea Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS