22.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisIrina Begu a bifat o victorie frumoasă la Wimbledon! Marino, prima „victimă“

Irina Begu a bifat o victorie frumoasă la Wimbledon! Marino, prima „victimă“

Irina Begu s-a calificat în turul al doilea de la Wimbledon, după ce s-a impus în trei seturi în fața canadiencei Rebecca Marino, la capătul a 2 ore, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-2. Begu este cea de-a patra sportivă din România calificată în turul secund la Wimbledon, după Cristian, Bogdan și Cîrstea.

Partida dintre Begu și Marino, desfășurată de-a lungul a două zile, a început foarte bine pentru tenismena din România. Sportiva clasată pe locul 30 WTA a făcut repede break-ul în primul act, la 1-1, după care canadianca și-a mai cedat încă o dată serviciul la 3-1. Begu a profitat de greșelile adversarei ei și nu și-a cedat serviciul, reușind să se impună în primul act cu scorul de 6-2, notează Eurosport.

După reluare mai greoi, dar finalul a fost bun

Sportiva din Canada a început mai bine actul secund și a făcut break-ul la 2-1. Duelul dintre cele două tenismene a fost întrerupt însă în ziua a treia a turneului, din cauza întunericului. Partida a fost reluată de la scorul de 4-2 în setul secund pentru canadiancă. După reluarea jocului, Marino a confirmat singurul break făcut în actul secund și s-a impus cu 6-3.

Tenismena din România și-a continuat forma bună arătată în acest duel şi nu i-a mai dat nicio şansă adversarei sale, închizând meciul cu 6-2.

În următoarea rundă, Begu va da piept cu Anna Blinkova, sportivă clasată pe locul 40 în ierarhia WTA. Rusoaica a trecut în prima rundă de la Londra de Yanina Wickmayer, jucătoare venită din calificări.

Citeşte şi: Ana Bogdan s-a întrecut pe sine la Wimbledon! A învins-o pe Parks şi e în turul 3

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS