16.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisMonica Niculescu şi Eri Hozumi sunt în semifinale la Bad Homburg! Trofeul e aproape

Monica Niculescu şi Eri Hozumi sunt în semifinale la Bad Homburg! Trofeul e aproape

Monica Niculescu/Eri Hozumi s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 250 de la Bad Homburg (Germania), dotat cu premii totale de 259.303 dolari, după ce a trecut cu 6-2, 3-6, 10-8 de favoritele numărul doi, Iana Sizkova (Rusia)/Kimberley Zimmermann (Belgia). Niculescu şi Hozumi au obţinut victoria după o oră şi 28 de minute.

Niculescu şi partenera sa au condus în super tiebreak cu 6-3, au fost egalate (6-6), iar apoi au avut 8-6. Adversarele au revenit (8-8), dar cuplul româno-nipon a reuşit să câştige în cele din urmă cu 10-8.

Monica Niculescu şi Eri Hozumi şi-au asigurat un cec de 3.504 dolari şi 110 puncte WTA la dublu.

În penultimul act, Niculescu şi Hozumi vor înfrunta câştigătoarele dintre perechea cehă Miriam Kolodziejova/Linda Noskova şi cuplul Tereza Mihalikova (Slovacia)/Makoto Ninomiya (Japonia), cap de serie numărul trei.

Citeşte şi: Irina Bara a început bine cu Townsend la Wimbledon, dar finalul a fost dezastruos

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS