32.8 C
Craiova
sâmbătă, 13 iulie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisZiua marilor emoţii! Sorana luptă diseară cu Kvitova pentru finala de la Miami

Ziua marilor emoţii! Sorana luptă diseară cu Kvitova pentru finala de la Miami

Astăzi este momentul adevărului pentru tenisul românesc! Sorana Cîrstea şi Petra Kvitova se întâlnesc în semifinale la Miami, într-un duel pe cât de inedit, pe atât de special. Duelul dintre cele două va avea loc vineri seară, la ora 22.00. În prima semifinală s-au întâlnit Elena Rybakina și Jessica Pegula, învingătoarea de la Indian Wells impunându-se în minimum de seturi.

„Ne știm jocul pe dinafară“

După ce a arătat un joc extrem de solid la turneul din Florida, este normal ca încrederea Soranei Cîrstea să fie la cote foarte înalte. Înaintea duelului din penultimul act, jucătoarea din Târgoviște a apreciat că nu ar trebui să existe surprize în acest meci, întrucât au existat multe întâlniri anterioare între cele două și ele își cunosc reciproc „secretele”. Pe de altă parte, Sorana Cîrstea s-a arătat extrem de optimistă și a spus că a evoluat foarte mult, la toate capitolele, față de sezoanele trecute.

„Ne cunoaștem foarte bine, atât eu, cât și ea. Cred că ne știm jocul pe dinafară. Va fi interesant, va trebui să fiu inteligentă, să joc solid, dar în același timp să o surprind. Va fi o oportunitate frumoasă și un meci de un nivel ridicat.

Sunt o jucătoare mult mai bună în momentul de față, mai completă. Sunt mult mai bine și din punct de vedere fizic. Cred că mentalul diferă foarte mult. Sunt mult mai matură acum. Am o altă liniște, o altă viziune asupra lucrurilor. Mă bucură că după atâta timp am reușit să îmbunătățesc și să mă autodepășesc mereu”, a spus Sorana Cîrstea, citată de Digisport.

Laude la adresa româncei

Kvitova este momentan pe locul 12 WTA și se află pe un trend ascendent. După un început slab de sezon, în care a pierdut în turul doi la Australian Open și la Doha și în turul 3 la Dubai, cehoaica de 33 de ani a jucat foarte bine în SUA. La fel ca Sorana, Petra s-a oprit în sferturi la Indian Wells.

Petra deține un palmares superior Soranei Cîrstea, având 29 de titluri WTA câștigate, printre care două de Grand Slam, ambele la Wimbledon (2011 și 2014). Cehoaica are și o finală jucată la Australian Open (2019) și două semifinale la Roland Garros (2012 și 2020).

Kvitova a vorbit după victoria cu Alexandrova despre duelul cu românca, complimentând-o pe aceasta pentru seria de victorii din startul sezonului 2023. 

„E plăcut să joc împotriva Soranei Cîrstea, o jucătoare care se află şi ea în formă, ca şi mine. Am dat bătălii frumoase de-a lungul timpului şi ne-am pregătit împreună înainte de turneu. Mi se pare remacabil că altcineva de peste 30 de ani joacă atât de bine. Sunt fericită că va fi un duel al „senioarelor“. Sunt bucuroasă pentru Sorana, pentru cum joacă, e într-o formă excepţională. Va fi extrem de plăcut să o înfrunt din nou“, a punctat Kvitova.

Sorana Cîrstea și Petra Kvitova fac parte din aceeași generație și s-au mai întâlnit de 10 ori până acum, iar cehoaica are un avantaj de 6-4 la directe. 

Citeşte şi: Lumea tenisului a amuțit! Sorana Cîrstea i-a dat clasă „gigantului“ Sabalenka și e în semifinale la Miami

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS