9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisValoarea a făcut diferența! Djokovic, calificare en fanfare în sferturi la AO

Valoarea a făcut diferența! Djokovic, calificare en fanfare în sferturi la AO

Novak Djokovic nu i-a dat nicio speranță lui Alex De Minaur, marele favorit la câștigarea Australian Open trecând lejer de reprezentantul gazdelor, scor 6-2, 6-1, 6-2. Astfel, sârbul s-a calificat în sferturile turneului major de la Melbourne, competiție pe care a câștigat-o de 9 ori în carieră.

Partida de pe Rod Laver Arena a curs de la început și până la final într-o singură direcție, Nole arătând încă o dată că la Melbourne se simte perfect. Tenisul sârbului a fost unul la un nivel mult prea ridicat pentru De Minaur, care a trebuit să se declare învins după două ore și șase minute de joc.

Partida dintre Djokovic și De Minaur a fost ultima din optimile de finală de pe tabloul masculin de simplu de la Australian Open. În turul următor, Djokovic îl va întâlni pe Andrey Rublev, cel care a trecut astăzi de Holger Rune, în cinci seturi, scor 6-3, 3-6, 6-3, 4-6, 7-6(9).

„Nu pot să spun că îmi pare rău că nu ați asistat la un meci mai lung. Mi-am dorit să câștig în minimum de seturi. Primele gameuri au fost echilibrate, apoi am început să mă simt mult mai liber. Am fost mult mai agresiv, iar Alex a devenit tot mai nervos, mai tensionat. Tenisul e un sport rapid, dinamic, lucrurile se pot schimba foarte repede, dar mi-am păstrat concentrarea și am făcut cel mai bun meci din acest an. La cum am jucat azi, nu a părut că mă lupt cu accidentarea. Azi nu am simțit nimic. Le mulțumesc celor din echipa mea și tuturor celor care m-au ajutat. Nu vreau să sărbătoresc prea devreme că am trecut peste problemele medicale, dar îmi place cum m-am mișcat azi. Sper să continui așa“, a spus Nole, pentru Eurosport.

Tablou sferturi de finală masculin:

Khachanov – Korda
Tsitsipas – Lehecka
Shelton – Paul
Djokovic – Rublev

Citește și: Caroline Garcia, eliminată surprinzător de la AO! Știm deja tabloul sferturilor de finală

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS