20.6 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisPrima mare victorie din 2023! Irina Begu a eliminat-o pe Rogers de la Adelaide

Prima mare victorie din 2023! Irina Begu a eliminat-o pe Rogers de la Adelaide

Irina Begu a debutat cu dreptul în noul an, sportiva din București impunându-se în fața lui Shelby Rogers, scor 3-6, 7-6(5), 6-1, în primul tur de la Adelaide.

Fără meci din septembrie, sportiva noastră a început impecabil sezonul 2023. În primul set al disputei cu Rogers, de la Adelaide, Irina a părut nepregătită, dar ulterior și-a găsit ritmul. Românca a fost condusă cu set și 2-0, dar apoi a devenit extrem de solidă, impunându-se cu 3-6, 7-6(5), 6-1, după două ore și 38 de minute de joc. De menționat şi că sportiva din SUA a revenit în setul doi de la 2-4 și de la 0-5 în tie-break, dar în cele din urmă jucătoarea din București a fost mai puternică.

A fost a treia întâlnire dintre Begu și Rogers, sportiva de peste Ocean impunându-se în precedentele două dispute, de fiecare dată în minimum de seturi (la Roland Garros 2016 și Indian Wells 2021), notează Eurosport.

În turul următor, Irina va avea o altă adversară redutabilă, urmând a o întâlni pe învingătoarea din disputa Karolina Pliskova – Jelena Ostapenko.

Cealaltă jucătoare din România prezentă pe tabloul de la Adelaide, Sorana Cîrstea, va debuta în turneu contra unei jucătoare din calificări, Viktorija Golubic (marţi, după ora 8.30 dimineaţa). În caz de succes, Sori va avea apoi meci cu Ons Jabeur, favorita 1, care a beneficiat de prim tur liber.

Citeşte şi: Bianca Andreescu, revenire de clasă și victorie în fața Muguruzei, în primul meci al anului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS