5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNovak Djokovic merge la AO şi nevaccinat: „Am primit o scutire!“

Novak Djokovic merge la AO şi nevaccinat: „Am primit o scutire!“

Novak Djokovic va fi la Melbourne, pentru a-şi apăra titlul, după ce a primit o „scutire“ din partea organizatorilor. Aceasta era în teorie foarte greu de obţinut, în contextul în care nu mai puțin de 3 comisii medicale trebuiau să-și dea cu părerea despre cererea de exceptare de la vaccinare.

Dar, având în vedere ce background are Nole la Melbourne (câştigător în 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021), organizatorii nu şi-au permis să îi ignore cererea, o competiţie fără cel mai bun jucător al lumii fiind mult mai puţin ofertantă.

Anunţul a fost făcut chiar de sârb, care a dezvăluit că se pregăteşte de zborul către Australia. 

„La Mulţi Ani! Vă doresc tuturor să fiţi sănătoşi, să aveţi parte de dragoste şi bucurie în fiecare moment şi să simţiţi dragostea şi respectul tuturor de pe această minunată planetă. Am petrecut o vacanţă fantastică alături de cei iubiţi, iar acum mă îndrept spre Australia, după ce am primit o scutire. Să mergem, 2022!”a scris Nole, pe un site de socializare.

La Australian Open, Djokovic are şansa să devină cel mai titrat jucător din istorie, un eventual succes final ducându-l la 21 de Grand Slamuri în carieră (cu unul mai mult decât marii rivali Federer şi Nadal).

Citeşte şi: Simona Halep întâlneşte o sportivă de 21 de ani în primul tur de la Melbourne

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS