16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGabi Ruse, în premieră în Top 100 WTA! Vezi mesajul româncei!

Gabi Ruse, în premieră în Top 100 WTA! Vezi mesajul româncei!

Gabriela Ruse a ajuns, începând cu 20 septembrie 2021, în topul celor mai bune 100 de jucătoare de tenis ale lumii. Sportiva din România a ținut să marcheze momentul cu un mesaj emoționant postat pe rețelele sociale. Jucătoarea româncă a câștigat recent turneul de la Hamburg și a intrat în Top 100 WTA.

Ruse a urcat pe locul 99 mondial în cel mai bun an al carierei sale. Ea transmite că simte o bucurie enormă, în contextul în care la începutul acestei veri nu era nimic în primele 200 de jucătoare.

„Putea fi mai devreme, dar putea veni și mai târziu. Asta nu contează. Important pentru mine este că am reușit. Astăzi este prima mea zi în Top 100. Nu mi-am stabilit niciodată obiective de clasament, dar eliminarea acestei bariere îmi dă o motivație suplimentară.

Cu mai puțin de trei luni în urmă eram numărul 212 în lume, mă recuperam după accidentări și dureri și Top 100 părea să fie atât de departe… Sunt recunoscătoare tuturor celor care au stat lângă mine. Dumnezeu, părinții, staff-ul meu, câțiva prieteni apropiați și bineînțeles toți fanii mei. Sper doar să nu vă dezamăgesc și călătoria care începe astăzi va fi lungă și fructuoasă. Sprijinul vostru mă întărește mereu!”, a transmis Gabriela Ruse, pe un site de socializare.

Citeşte şi: Buzărnescu şi Prisăcariu vor fi adversare în optimi la Valencia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS